[ X ]
Agricultura în Moldova este ca un pacient pe patul de moarte, la care cedează organ după organ, constată fermierul Serghei Ivanov, reprezentant al Partidului Nostru
15 August

Agricultura Republicii Moldova se află într-o stare critică, comparabilă cu un „pacient aflat pe patul de moarte”, a declarat  fermierul Serghei Ivanov, reprezentant al Partidului Nostru, în cadrul unui interviu la emisiunea „Agenda 28” cu Igor Cujba.

Potrivit fermierului, situația actuală necesită măsuri urgente și sprijin financiar real, pentru a evita colapsul economic și social.

„Noi suntem acum ca un pacient care stă pe patul de moarte și, organ după organ, cedează ficatul, inima, plămânii. Stăm la resuscitare. Din păcate, în loc să avem un medic pe care îl plătim, cineva doar se roagă pentru noi și ne promite că peste o lună vom merge la mare și totul se va rezolva. Dar noi suntem în moarte clinică”, a declarat Ivanov.

El a criticat accesul dificil la finanțare și dependența de valută, avertizând asupra riscului unei deprecieri dramatice a leului. „Dacă nu vom avea o infuzie de valută, euro ar putea ajunge la 40 de lei. Diaspora va crede că trimițând 100 de euro vor face 4000 de lei, dar nu e așa: gazul, motorina și energia se cumpără în valută, iar prețurile ar putea exploda – de la 19 lei la 70 de lei pentru gaz, de exemplu”, a explicat acesta.

Ivanov acuză și lipsa de competență a celor aflați la putere: „Am avut încredere în oameni incompetenți și oportuniști, care nu au văzut votul nostru ca pe o responsabilitate, ci ca pe o oportunitate să-și facă merite și poze cu străini.”

Inapoi la arhiva noutaților