[ X ]
[ X ]
(INTERVIU) Olivia Furtună: „Pictura a fost mereu prezentă în viața mea, deși așa a fost să fie ca într-un final să nu-mi continui studiile în artă”
22 Iulie

În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, Olivia Furtună, fostă prezentatoare TV, a vorbit despre artă, pasiunea sa pentru pictură, plecarea din TV, dar şi despre planurile de viitor.

CURENTUL: Ce este arta în viziunea Oliviei Furtună?

Olivia Furtună: Arta este magie. De fapt, arta este oglinda sufletului nostru. Tot ce rămâne de-a lungul veacurilor, ce ne vorbește într-adevăr despre firea și spiritul uman este arta. Arta este amintire, căci ne trezește senzații, cumva, uitate și altele noi pe care nu le mai uităm. Arta este, poate, cea mai puternică conexiune între oameni, rezistă în timp și pătrunde în ființa noastră în cuget și în inimă. E un fenomen perpetuu.

ol

C.: Cunoaștem că pictura era inițial un hobby, iar apoi a devenit o activitate tot mai prezentă. Cum și când ați ajuns să faceți pictură, să pictați atât de mult?

O. F.: Pictura a fost, de fapt, mai mult decât un hobby, în sensul că, în anii de școală am tot frecventat cursuri, pe lângă orele din programul școlar, am avut și lucrări expuse în incinta liceului.

Pictez de mică… iar la vârsta de 14 ani am ajuns să fiu îndrumată de pictori cu renume, astfel că am petrecut chiar și câteva luni în atelierul unui pictor, localizat în centrul Chișinăului, aproape de școală, astfel că după ore mergeam să pictez.

C.: Câte picturi ați executat până acum? Aveți una cea mai dragă sau de care vă leagă o istorie aparte, ce reprezintă?

O. F.: Nu le număr… am multe realizate, și foarte puține în atelier :)

Nu știu dacă aș putea să le categorizez drept cele mai îndrăgite sau cele mai frumoase… de obicei, îmi plac unele pânze enorm de mult, se întâmplă rar, însă am câteva care au și o istorie aparte. Prima pânză din seria covoarelor a fost gândită în timp ce eram însărcinată cu fiul meu. Nu-mi dau seama cum o fi ajuns ideea, cert e că, îmi doream o pânză pentru decor în casă și nu musai să fie cu o tematică profundă. Rezultatul m-a motivat și de atunci am mai făcut vreo 7 covoare, ușor altfel, însă, care s-au bucurat de succes. Ador să pictez florile și norii. Poate, pentru că, sunt atât de trecătoare în realitate…

Nu uit o întâmplare cumva ciudată când un coleg de peste hotare mi-a scris că i-a plăcut un portret în abstract, și că ar dori să vadă pânza. A venit, a luat-o… iar când m-a întrebat cum mi-a venit inspirația să creez lucrarea, mi-am dat seama că între persoana din fața mea și cea pe care încercasem să o pictez era o conexiune de fapt… e chiar ciudat… e magie și e cumva intim…

C.: Cum arată studioul în care lăsați inspirația să fie stăpână? Cât timp petreceți acolo de obicei?

O. F.: În atelier petrec mai mult timp, în ultima perioadă, ador până și cafeaua să o savurez diminețile. Parcă îmi așez gândurile mai bine. Serile – la fel, sunt cumva mai în tihnă sus în atelier, fiind amenajat în mansardă. Este exact cum l-am visat. Mic, din lemn și cu fereastră spre cer. Acolo mi-am amenajat și un colțișor pentru „nature morte”, unde mai ajustez din când în când compoziții să mai exersez. Am un cufăr, multe lumânări și vopsele și muzică bună.

ol6

C.: Care lucrare v-a solicitat cel mai mult timp și efort? De ce?

O. F.: Complicată a fost poate și anume prima pânză de tip covor, fiind de peste un metru, am pictat-o vara, era foarte cald și cu burtică de vreo 7 luni… mă mișcam mai greu.

Ce mă solicită mai mult decât mi-ar plăcea sunt lucrările tip comandă. Nu sunt pictorul la cerere, poate e un dezavantaj, poate e chiar un avantaj, tocmai de aceea orice „comandă” sau propunere mă solicită și cumva totul se mișcă foarte greoi. Recent am avut de onorat o propunere de a face o pictură pentru coperta unei cărți: „Iluzia Fericii”, care deja a și fost editată. Deși autorul este fratele meu și cumva la prima vedere ți-ar părea că e un compromis la mijloc, de fapt, pretențiile și așteptările au fost mai mari, plus că, erau implicați designeri ce-și spuneau ultimul cuvânt. Așa că am tot stricat câteva pânze până să obțin rezultatul final… Însă există lucrări extrem de complicat, inexplicabil și nu mai poți avansa decât dacă le uiți pentru ceva timp.

ol2

C. : De unde vă inspirați, atunci când începeți o nouă lucrare?

O. F.: Inspirația vine din frumos…. Mă inspiră obiectele vechi, oamenii, în general, și emoțiile pozitive. Eu ador muzica anilor ’30, filmele vechi și tot ce ține de perioada interbelică și am observat că predomină cromatica acelei perioade, ușor sumbre, pastelate și cu mici pete de culoare. Mă inspiră enorm de mult natura, arhitectura veche… cerul. Am un obicei de a ridica deseori ochii spre cer… și e minunat când surprinzi ceva grandios… fie o formațiune de nori sau dâre lăsate de avioane ce intersectează norii. Iar fără de amurguri aș fi tristă… măcar un pic da’ să le văd în fiecare zi.

C. : După 10 ani de televiziune, în toamna anului 2019 v-ați anunțat plecarea. Ce v-a determinat să luați această decizie? Vă lipsesc studiourile, știrile…?

O. F.: Mă tot gândeam la acest pas demult. Deseori îmi spuneam: gata, plec. Am avut două tentative de a renunța, se întâmpla în 2012 și în 2017. De ce anume în 2019, simplu… pentru că așa am făcut un compromis acasă și cumva și în redacție, ca în toamnă, când Mark, fiul meu, urma să facă 4 ani, începem să frecventăm grădinița. Iar graficul de la TV, cumva nocturn, când abia la 22.30 plecam din televiziune spre casă, ar fi însemnat să-mi văd copilul și familia doar în weekend. În general, graficul în TV e imprevizibil deseori, solicitant și incompatibil cu unul armonios în familie.

Am mai spus și repet, am intrat întâmplător în TV, dar am cam poposit pentru 10 ani. În 2019 eram pregătită cred în mai multe aspecte ca să iau acea decizie, și nu a fost o decizie legată de vreo conjunctură ce ține de politica editorială ori alte circumstanțe, așa cum unii au încercat să comenteze, ci o decizie strict ce ținea de chemarea mea și de prioritățile mele în viață.

C. : Ne gândeam că în scurt timp vă vom revedea pe micile ecrane, fiind vorba doar de o pauză… Au fost/sunt propuneri să reveniți pe micile ecrane? Veți reveni în televiziune sau e mai mult decât o pauză?

O. F.: Niciodată să nu spui niciodată, cu tot riscul să sune a clișeu. Nu știu dacă voi reveni… mă întreabă mulți acest lucru, și le răspund că, deocamdată sunt împăcată cu decizia. Am primit imediat o propunere de colaborare la un post TV, apoi și în alte mici proiecte media. Pasul meu nu a fost cumva legat de un anume post TV, ci, în general, de a pleca din meserie. Sigur, am ceva experiență în TV, nu doar ce ține de știri, știrile cumva te plafonează la un moment dat. Am realizat câteva documentare, am fost imaginea mai multor transmisiuni, live Eurovision, am moderat tele maratoane, am avut și o colaborare cu DW TV și probabil, această experiență multilaterală… ar fi un avantaj pentru o posibilă revenire în TV și nu neapărat ca și prezentator.

C.: Ați absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice, specialitatea administrare publică, din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, România, ați ales să activaţi în jurnalism, iar apoi ați mers pe calea picturii? Care dintre aceste domenii vă este, totuși, mai aproape de suflet… de ce?

O. F.: Pictura, incontestabil. Să știi că am pictat și în timpul studenției, mai am de atunci vreo doua schițe, altele s-au pierdut prin Târgoviște la colegi.

Pictura a fost mereu prezentă în viața mea, deși așa a fost să fie ca într-un final să nu-mi continui studiile în artă. Deși în perioada liceului eram sigură că voi face design la AMTAP din Chișinău sau cinematografie la Caragiale în București, am ajuns să fac știința. Chiar am și făcut câteva ore de dicție/teatru și, în general, eram copleșită de tot ce însemna artă. Cumva nu am fost susținută de familie în a-mi continua studiile după plac, ci îndrumată să fac știință. Poate n-am avut eu atunci suficientă tărie de caracter. Mă măgulea, însă, ideea că merită studiat un domeniu în care nu poți activa decât cu o diplomă, pe când jurnalist ori artist poți deveni și fără licență. Mă rog, la 18 ani această logică m-a consolat, și așa am absolvit, ce-i drept, fără mare drag de specialitate. Dar mi-am susținut teza de licență la un subiect foarte sensibil pentru mine, și anume – Procedura adopției copilului, bineînțeles, în legislația din România.

O temă sensibilă pentru mine, căci de mică am fost îndurerată de soarta micuților fără părinți, gândindu-mă, poate vreodată am să adopt un copil. Momentan nu sunt pregătită… sau poate nu a venit acel moment, însă adopția are un loc aparte în inima mea și astăzi.

ol4

Și pentru că firea mea boemă și artistică și-a spus cuvântul, în anul doi de facultate m-am ales cu primul meu job din viață: voiceover în redacția știri sport, la o televiziune locală din Târgoviște. Un job – totalmente opus genului de studii pe care le frecventam în acel moment. Și așa totul a luat amploare timp de 10 ani.

Astăzi nu regret că am parcurs un alt drum. Poate distanța față de studiile în artă m-au însetat și mai mult, iar acum am revenit cu maturitate. Cunosc mulți absolvenți ai liceului de pictură sau ai academiei chiar, pictori cu acte în regulă care nu mai profesează și cumva s-au reprofilat. E relativ totul. Sigur, cunosc doctori sau ingineri care fac bani și din artă. Tocmai de aceea arta e minunată, e o chemare. Astăzi, mă consolează faptul că succesul internațional și chiar tranzacțiile mari pot fi atribuite artiștilor autodidacți. Posibilitățile de astăzi, online-ul în mare parte, accesul la informație și studiu este colosal și incomparabil, de exemplu, cu o facultate de acum 15 ani… 30 de ani.

Și cum a zis Da Vinci: „arta nu este niciodată terminată, ci abandonată” acum îmi permit să continui să pictez :)

C.: Cum petreceți această perioadă, când grădinițele sunt închise? Ce activități desfășurați acasă?

O. F.: Mark e îndrăgostit de atelier… și-mi ține companie. Are colțisorul lui amenajat, de care e foarte mândru și responsabil. Își dorea foarte mult să picteze în ulei, deși i-am explicat riscurile, că e cam complicat și e un proces murdar, a tot insistat, a încercat și mai pierduse din entuziasm, dar e fericit că are și el pânza lui, pensule, tablă șevalet… Așa că, periodic ne facem plinu’ la magazinul de birotică, de unde își alege singurel materialele. Acum că s-au redeschis sălile de sport, mergem la înot, Mark are antrenor personal, așa că și antrenamentele sunt serioase și le așteaptă cu emoție. În rest, ne jucăm mult în grădină, udăm flori… ne plimbăm în pădure… și vorbim mult.

Sigur duce lipsa comunicării cu micuții de la grădi, plus că și în parcuri e restricționată joaca, însă încercăm să compensăm…

ol5

C. : La ce să ne așteptăm de la Olivia Furtună în următorii 3-5: expoziții, un nou hobby, revenire la TV sau…?

O. F.: Expoziții sigur… e visul meu acum. Am avut o mini expoziție virtuală la care am primit un feedback pozitiv și solicitări de a realiza una reală. Sper și intenționez chiar. Sunt însă foarte autocritică și am impresia că, încă nu am lucrări suficient de bune pentru a încropa o expoziție, însă lucrez la acest capitol. Poate în viitor mai vorbim și despre un mini atelier, pentru cei care-și doresc sa descopere minunata lume a picturii… Sunt la început de cale cu multe planuri, liberă și cu un munte de entuziasm…

Cristina Tomac

Inapoi la arhiva noutaților