[ X ]
(INTERVIU) Nicolae Raţa: Ne vom impune prin calitatea peleţilor noştri şi astfel vom reabilita inclusiv încrederea clienţilor în acest produs de alternativă
23 Octombrie

Interviu cu Nicolae Raţa, administrator al companiei „Land Resource” SRL

Î: Dle Raţa, în ultimii ani se atestă o tendinţă accentuată – trecerea la sursele de energie alternativă. Tot mai mulţi consumatori renunţă la încălzirea pe bază de gaze naturale, acordând preferinţă peleţilor. Compania pe care o conduceţi activează în acest domeniu, de aceea vroiam să vă întreb de perspectivele care există în acest sens?

N.R.: Nu cred că voi greşi dacă voi afirma că astăzi sursele de energie de alternativă reprezintă o preocupare majoră. Şi nu e vorba doar de o preocupare a cetăţenilor, ci şi a statului. Evenimentele din ultimii ani ne-au determinat să privim cu alţi ochi la tot ce ţine de sursele de energie. Iar dacă luăm în calcul şi tendinţele care există la nivel european, dat şi mondial, vedem că unele noi surse de energie câştigă tot mai mult teren. Republica Moldova se aliniază acestor tendinţe, chiar dacă nu într-o măsură atât de mare cum ne-am fi dorit. Oricum, piaţa trece prin anumite schimbări şi ele nu pot fi ignorate. Evident, că, aşa stând lucrurile, putem vorbi şi de perspective. Ele există însă eu, totuşi, aş fi mai rezervat în aprecieri, pentru că sunt şi anumite probleme, care trebuiesc soluţionate. Fără ca acest lucru să se întâmple, nu putem vorbi de o dezvoltare dinamică a acestui segment de piaţă.

Î: Ce aveţi în vedere?

N.R.: Înainte de a răspunde direct la întrebarea dvs., aş menţiona că e bine să cunoaștem că peleții pentru încălzire de fapt fac parte din gama produselor biocombustibile și ca sursă alternativă de energie, componenţa lor este din 100% rumeguș de lemn din copaci de esență tare, copaci coniferi. În amestecul unui produs calitativ, bio, maximal efectiv din punct de vedere energetic, cu minimum de deșeuri după ardere, nu pot fi folosite ca materie primă deșeurile lemnoase care conțin aditivi chimici, nisip, alte substanțe chimice. Astfel, produsele respective duc la poluări toxice, defecţiuni tehnice costisitoare ale utilajului, presupun un raport minim de eficiență energetică și maximum de deşeuri după ardere. Din toate punctele de vedere, are de pierdut consumatorul.

Acum, ca să răspund direct la întrebarea dvs., aş menţiona că, de ceva timp, piaţa Republicii Moldova este invadată de peleţi de o calitate îndoielnică şi aceasta afectează încrederea consumatorilor în respectivul tip de produse. E vorba în special de peleţi produşi în Ucraina. Aceştia sunt produşi din reziduuri necalitative şi nu pot fi exportaţi în ţările Uniunii Europene. Este adevărat că sunt mai accesibili din punct de vedere al preţului, însă un produs ieftin nu înseamnă calitativ. Noi nu avem nimic împotriva nici unui producător de unde nu ar fi el, însă nu putem trece cu vederea impactul pe care-l au produsele necalitative asupra pieţei în general. Mulţi oameni aleg produsele mai ieftine, iar ulterior, dat fiind calitatea proastă a acestora, se dezamăgesc şi revin la încălzirea pe bază de gaze naturale, deoarece trecerea la încălzirea pe bază de energie electrică necesită investiții considerabile pentru achiziționarea și reutilarea echipamentului. Este foarte greu să explici că nu toţi peleţii sunt la fel, că sunt şi peleţi calitativi, care generează o eficienţă înaltă şi care corespund standardelor. Iar esenţa fundamentală a acestor standarde constă în eficienţă energetică maximă, zero emisii negative, minimum de deşeuri după ardere, reducerea cheltuielilor pentru încălzire, trecerea la surse de energie alternative.

Î: Cum ar putea fi soluţionată problema?

N.R.: Cred că aici ar trebui să intervină organele abilitate ale statului. Şi nu e atât vorba de protecţia producătorilor autohtoni din domeniu, cât de nişte elementare standarde care ar trebui respectate. Exact aşa cum fac ţările din Uniunea Europeană, parte a căreia tindem să devenim. Procesul de certificare a importurilor de peleţi ar trebui să fie unul mai riguros, Numai astfel ne vom convinge că pe piaţă vor nimeri peleţi de o anumită calitate, care nu-i vor dezamăgi pe clienţi şi astfel piaţa se va dezvolta mai dinamic. La moment din cauza calităţii proaste a peleţilor ce au invadat piaţa, noi avem chiar şi regres pe anumite dimensiuni.

Î: Aţi putea deschide parantezele la temă?

N.R.: Nu este un secret că diversificarea surselor de energie, mai ales trecerea la energia mai sigură din punct de vedere ecologic, reprezintă o preocupare permanentă a partenerilor de dezvoltare. Ei au investit sume impunătoare şi au ajutat multe instituţii din Republica Moldova să treacă la energie alternativă. Avem şcoli, instituţii de menire socială etc., în care a fost instalat utilajul necesar ca ele să poată trece de la încălzirea pe bază de gaze la încălzirea pe bază de peleţi. La fel sunt și instituții, școli, grădinițe care nu aveau acces la încălzire cu gaze naturale centralizate – se încălzeau cu sobe. Ele au fost înzestrate cu echipamente ce funcţionează pe bază de peleţi, iar la momentul de față, multe din aceste utilaje pur și simplu nu sunt folosite. Cauza este inclusiv cea menţionată de mine mai devreme. Şi este regretabil, deoarece sunt reduse la zero eforturile depuse în acest sens, inclusiv şi de partenerii de dezvoltare.

Apropo, instituţiile care renunţă la încălzirea pe bază de peleţi din motivele menţionate, aleg alte surse de energie termică şi aceasta necesită investiţii majore în utilaje și reutilări. Şi din nou se revine la situaţia când cresc costurile pentru încălzirea sediilor acestor instituţii. E demonstrat deja că folosirea peleţilor calitativi în loc de gaze naturale, a celor din lemn de esenţă tare, conduce la diminuarea cheltuielile de încălzire cu 30%. Banii economisiţi pot fi folosiţi pentru alte necesităţi.

Î: Ca şi producător autohton de peleţi, ce aşteptări aveţi de la stat?

N.R.: În primul rând, e vorba de reglementări mai stricte atunci când vorbim de importuri. Inclusiv de o reglementare corectă a prețurilor de vânzare. Eu nu am în vedere careva bariere artificiale pe care statul să le creeze importatorilor, dar un control mai riguros în ceea ce ţine de proveniența reală a peleților, componenţa lor, certificarea obligatorie la laboratorul UTM, plafonarea prețurilor minime și maxime de vânzare. De fapt, prețul de vânzare este format din costurile majore ale energiei electrice, costul considerabil al materiilor prime conform standardelor UE, costul considerabil al deservirii tehnice a utilajului, imorțul pieselor de schimb etc. Dacă scăpăm de formula „importul peleților necalitativi sub certificatul UE”, „recunoașterea certificatelor din Ucraina”, atunci pe piată se vor regăsi doar produse calitative şi aceasta va stimula şi creşterea interesului din partea consumatorilor, ceea ce, în final, va asigura o dezvoltare dinamică a pieţei, crearea a locurilor noi de munca

În al doilea rând, cred că producătorii autohtoni ar trebui să beneficieze de un suport anume din partea statului, sub formă de: subvenții la procurarea și instalarea bateriilor solare, reducerea costului energiei electrice prin rețele, scutirea de taxe vamale pentru importul materiei prime și a pieselor de schimb, astfel încât să se poată asigura instituţiile publice, care au deja instalate utilajele corespunzătoare, cu necesarul de peleţi. Totodată, va fi stimulată trecerea la energia alternativă și a consumatorilor casnici, dar și a întreprinderilor individuale. În final, ar avea de câştigat şi sectorul privat, şi producătorii autohtoni, şi statul.

Î: Ce planuri de viitor are compania pe care o conduceţi?

N.R.: Indiferent de situaţia pe care am descris-o mai devreme, noi privim cu mult optimism la viitorul pieţei pe care activăm, dar şi la viitorul companiei noastre. La moment, capacitatea noastră de producere este de circa 150 tone de peleti lunar . Pentru noi principalul indicator este calitatea produselor noastre. De aceea, pe viitor avem în plan atât sporirea capacităţilor de producere, cât şi asigurarea celui mai înalt nivel de calitate posibil, datorită utilajului performant și tehnologic de care dispunem, utilizând și implementând cele mai noi tehnologii bazate pe cercetarea globală în industria biocombustibililor, dar şi prin respectarea normelor și cerințelor aprobate în UE. Ne vom impune prin calitatea peleţilor noştri şi astfel vom reabilita inclusiv încrederea clienţilor în acest produs de alternativă din punct de vedere al obţinerii energiei termice. Iar aceasta, cu siguranţă, va impulsiona dezvoltarea întregului segment de piaţă pe care activăm și vor apărea noi oportunități pe pieţele externe.

www.provincial.md

Inapoi la arhiva noutaților