Oxana Rusu este o meșteră iscusită din satul Camenca, Raionul Glodeni, care fiind stabilită de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii, a reușit să dezvolte acolo o afacere de succes. Fondatoarea „RoMotiv” a luat cu ea dragostea față de tradiții, făurind bijuterii, cămăși și alte articole brodate.

Deși este plecată de peste un deceniu, gândul o poartă mereu către Moldova și o motivează să participe la toate evenimentele culturale și sociale ale comunității românești și moldovenești din zona Washington.

În pasiunea pentru lucruri autentice, moldoveanca este susținută în totalitate de către soțul ei – Bogdan, originar din România, împreună cu care acum doi ani au organizat o nuntă tradițională în Republica Moldova. Tinerii s-au cununat la cea mai veche biserică de lemn din țară, iar oaspeții veniți din toate colțurile lumii, erau majoritatea îmbrăcați cu costume tradiționale. Recent, Oxana Rusu a devenit mămică, fapt care i-a adus în viață și mai multă inspirație.

Curentul: De unde vine pasiunea pentru broderie și cum ați început să dezvoltați o afacere din ea?

Oxana Rusu: Îmi place să dăruiesc! Când eram copil, petreceam mult timp pe câmpuri culegând flori sălbatice, pe care apoi le aduceam unei vecine. Era o doamnă născută înainte de cel de-al doilea război mondial, soțul ei decedase de mult, iar copiii erau și ei plecați fiecare cu familia lui. Mergeam să o văd aproape zilnic, ani de zile, până când am plecam din sat la liceu. Îmi răsplătea vizitele cu povești frumoase din copilăria ei, de când s-a căsătorit și de mai târziu – de când avea copii. Cele mai interesante și de necrezut pentru mine erau poveștile în care iarna oamenii din sat se adunau la „șezători” pentru a crea cu mâinile lor ceea ce eu numesc acum frumoase piese de artă.

Abia mai târziu mi-am dat seama de importanța acestor evenimente, pe atunci erau singurele întâlniri sociale ale sătenilor, singura lor oportunitate să spună povești, să cânte și să învețe. Acesta era însă și locul unde tradițiile populare erau transmise mai departe și preluate de o nouă generație. Ii lucrate minuscul, fețele de pernă, prosoapele decorative, baticurile erau toate făcute din cânepă prelucrată manual, fină, și apoi cusute cu fire colorate în modele tradiționale. Lâna era spălată, pieptănată, răsucită în fire fine, fierte în culori naturale și apoi țesută la un război mare de lemn în covoare. Ascultam ore întregi poveștile ei imaginându-mi toate tehnicile folosite pentru a face aceste frumuseți.

Din fericire pentru mine, ea păstrase unele dintre propriile opere în cufărul ei, frumos numit „lada cu zestre”. Mi-a spus odată că nici o domnișoară nu se putea căsători fără una. Chiar și acum mirosul de la bilele de molie îmi amintește de haina veche țărănească cu care erau acoperite și protejate celelalte ii și cămăși fine și colorate. Dacă aceste șezători se mai întâmplau și pe vremea mea, cum de nu știam și eu de ele? Voiam atunci să știu totul!

Din păcate, după război, în Republica Moldova tradițiile și istoria au fost au fost șterse din memoria colectivă; deportările erau veșnic o amenințare pentru cei care se opuneau noului regim. Așa că nu au mai fost șezători și satele au „amorțit.” Nu am înțeles atunci riscul pe care vecina mea și l-a asumat păstrându-și munca și creațiile ei, dar acum știu. A făcut-o pentru că vrut să ofere – nu lucruri materiale, ci cunoștințele ei, poveștile ei, tot ce a fost uitat sau ascuns în toți acei ani. Ea m-a ales pe mine să primesc în dar aceste cunoștințe și eu nici măcar nu o știam. Mi-a luat timp să apreciez acest cadoul al ei. Îmi amintesc totul clar ca ziua și mi-aș dori să mai fie acolo.

Acum eu sunt cea care vrea să creeze și să dea mai departe, să ofere mici cadouri făcute de mine, mici atenții care să le amintească altora de mine.

„RoMotiv” însă ca și afacere, dacă o pot numi astfel, s-a născut la începutul lui 2018. Am ales acest nume pentru că este un joc de cuvinte menit să evoce atât în română cât și în engleză ceea ce cos – motive inspirate sau culese de pe iile și cămășile populare din România și Moldova. Este și o frumoasă coincidență că primele două litere sunt și inițialele mele. Proiectul a apărut pentru că inițial coseam pentru prieteni mici atenții, carcase de telefoane, brățări sau cercei care rapid au câștigat aprecierea celor din comunitatea românească din zona Washington, DC, și nu numai, și am început să primesc din ce în ce mai multe cereri și de la alții să cos bijuterii similare.

C.: Am observat că articolele pe care le creați au un caracter autentic. De ce ați ales anume acest stil?

O.R.: Bijuteriile pe care le cos sunt create din dragoste pentru ceea ce înseamnă tradițiile și portul popular. Nu m-am gândit, așa cum am menționat, să fac din asta o afacere, și asta cred că este evident în atenția și perfecțiunea cu care mă strădui să cos fiecare petec de pânză. Vreau ca ceea ce fac să reflecte cât mai fidel ceea ce înseamnă tradiționalul. Pânza pe care o folosesc nu este una industrială, ci una făcută la război special pentru ii. Motivele, atent alese, provin fie din colecția de ii și costume populare a soțului meu, fie din planșe vechi culese de pe cămăși țărănești din perioada interbelică sau chiar mai vechi. În general, încerc să știu despre fiecare model pe care îl cos de unde provine, de pe ce ie sau din ce sat/regiune și care este simbolistica sau însemnătatea sa.

C.: Cât de apreciate sunt lucrările tradiționale moldovenești în SUA?

O.R.: În Statele Unite majoritatea lucrurilor făcute manual se bucură de o apreciere deosebită. Există un segment important al societății care nu dorește numai bunuri de larg consum, dar și obiecte care să reflecte faptul că meșteșugul, oricare ar fi el, este la loc de cinste. Există magazine specializate, de altfel, care comercializează numai obiecte făcute de mână. În plus există și un interes crescând față de ceea ce aici se numește „ethnic wear”, adică vestimentație etnică, care provine din mai toate colțurile globului. Anumite țări sau regiuni sunt poate mai bine reprezentate în acest domeniu, mai ales țări din America Centrală, India sau Orientul Mijlociu. În anii 60-70, ia românească era și ea parte din această modă, devenind la vreme respectivă chiar emblematică pentru mișcarea hippy. Există așadar o apreciere și o oarecare cunoaștere a ceea ce înseamnă modele tradiționale românești, însă fără ca publicul american să știe de unde provin – aici acestea sunt numite cămăși țărănești (peasant blouse).

C.: Cum decurge procesul de creare al articolelor brodate? Cât timp ia realizarea lor?

O.R.: Petrec mult timp studiind cămăși și ii tradiționale sau modele din albume vechi. Am, de altfel, o întreagă colecție de publicații cu și despre costumele populare din mai toate zonele României și ale Republicii Moldova. În general caut modele care mă atrag, care îmi fac plăcere să le descifrez, să le înțeleg și să le readuc la viață. Totuși, atunci când vorbim de bijuterii, sunt oarecum limitată la ce pot să cos, pentru că modelele pe care le aleg trebuie să fie suficient de mici ca să se încadreze frumos pe suporturile de medalioanele sau cerceii pe care le folosesc. Am cusut însă și alte modele care mi-au plăcut și care le-am înrămat, deoarece erau prea mari pentru a putea fi purtate. Pe lângă bijuterii, am mai cusut și câteva ii și cămăși populare. Prima cămașă a fost una bărbătească cu un model ales de soțul meu. A fost o adevărată provocare fiindcă, chiar dacă mă pricepeam la cusut, croiala unei cămăși este cu totul o altă tehnică. Cred însă că cea mai frumoasă și cea mai dragă ie pe care am cusut-o, este cea pentru fetița mea de șase luni. Este o cămașă tradițională din zona Sibiului.

Aproape tot ceea ce cos este pe pânză de război făcută la un atelier special din România tocmai pentru a fi folosită la cămăși populare. Este o pânză deasă, dar care se pretează bine la modele mici cu multe detalii. Unele modele le-am cusut suficient de mult, încât le pot realiza mai repede, altele rămân în continuare o provocare și mereu caut modele noi. O pereche de cercei îmi ia aproximativ o oră ca să o cos și să o asamblez. Modele mai mari, cum au fost cele pe care le-am înrămat, pot dura cam o zi sau chiar mai mult, în funcție de mărime. Cămășile sunt însă mereu un proiect pe termen lung și mi-au luat de obicei câteva luni bune până le-am finalizat.

C.: De unde vă inspirați pentru a făuri lucrările cu note tradiționale?

O.R.: Așa cum am menționat, sunt mereu în căutare de modele noi. Ajută și faptul că la noi în casă „apar” permanent diverse costume, soțul meu colecționând în continuare și adăugând la colecția lui peste 80 de costume. Am acum și o întreagă bibliotecă cu și despre costume și urmăresc cu atenție câteva grupuri și pagini pe rețelele de socializare unde doamne și domnișoare (și chiar domni) din România și Moldova discută tehnici, modele și își expun realizările lor. Îmi place însă să știu de unde provin modelele pe care le cos, să le înțeleg semnificația, deoarece, după cum spunea cineva, costumul popular în ansamblul lui este ca o carte pe care este scrisă viața.
Acesta este și motivul pentru care mă strădui să redau cât mai corect și mai fidel în bijuteriile mele, modelele inițiale. Am cusut însă și modele mai noi, asta în special la cererea unor prieteni care și-au dorit să aibă cercei, brățări sau medalioane cu modele de Crăciun, de Haloween sau de Paști.

C.: Ce semnifică de fapt pentru dumneavoastră „RoMotiv” și ce așteptări aveți de la acest proiect?

O.R.: „RoMotiv” este în primul rând un proiect de suflet și doar plan secundar – o afacere. Depun mult efort, mult timp, multă muncă și multă atenție în ceea ce fac. Încerc ca prin această creație să îi introduc pe cei care poate nu cunosc sau nu sunt familiarizați cu cultura și tradițiile noastre, în ceea ce eu aș numi frumosul satului românesc sau moldovenesc. Încerc, așa cum a făcut-o și vecina mea acum mulți ani, ca prin creațiile mele să transmit ceva mai departe și să aduc un colț de țară celor plecați de acasă.

C.: Vă mulțumesc!

Doina Buruiană