Interviu cu Constantin Bîlici, Director general interimar al SA „Cricova” pentru Almanah Politic 2019
Dle Director, cum a fost anul 2019 pentru compania pe care o conduceţi?
2019 a reprezentat pentru Combinatul de Vinuri „Cricova” un an al provocărilor şi al schimbărilor. Dar, cu ajutorul echipei noastre de profesionişti şi prin muncă zi de zi, am făcut faţă tuturor dificultăţilor. Astfel, am reuşit să atingem cifra de 10 milioane de sticle vândute, ceea ce reprezintă un rezultat foarte bun pentru Combinat. În general, anul a fost bun, iar cel mai important lucru este că a fost păstrat trendul ascendent de dezvoltare. Aceasta ne inspiră o anumită doză de optimism şi pentru viitor.
Cu ce indicatori de bază aţi încheiat anul?
După cum menţionam ceva mai devreme, am produs şi am vândut 10.15 mil. sticle, acestea fiind livrate în 30 de ţări. Cifra de afaceri înregistrată în această perioadă a ajuns sub 300 mil. lei, iar profitul a constituit peste 20 mil. lei.
Am reuşit să penetrăm trei pieţe noi – Turcia, Coasta de Fildeş, Azerbaidjan. De asemenea, pe pieţele tradiţionale, ne-am sporit prezenţa, mai ales prin produsele care ne reprezintă – vinurile de calitate şi spumantele clasice.
În context, aş menţiona şi faptul că, pe parcursul anului trecut, au fost recoltate 8 000 tone de struguri, inclusiv 5 500 t de pe plantaţiile proprii. Recolta medie la hectar a constituit 9,5 tone la hectar (pe plantaţiile noastre). Apropo, în 2019 am continuat tradiţia de înfiinţare a noilor plantaţii. Astfel, am înfiinţat 40 ha de plantaţii noi în imediata vecinătate a intrării în galeriile noastre subterane. E vorba de soiuri autohtone şi europene clasice. Recolta menţionată ne permite să acoperim atât cerinţele consumatorilor din Republica Moldova, cât şi a celor de peste hotare.
De asemenea, ţin să menţionez că în acest an vinurile noastre s-au bucurat de apreciere la nivel internaţional, la cele mai prestigioase concursuri de vinuri. În acest sens, ne mândrim cu încă 35 de medalii adăugate în palmaresul Combinatului.
Dacă e să mă refer la Complexul turistic CRICOVA, pot să vă spun că şi aici ne mândrim cu un rezultat frumos – în 2019 Complexul a fost vizitat de către 100 000 turişti, fiind în continuare cel mai important obiectiv turistic al Republicii Moldova.
Cum a fost anul 2019 din punct de vedere al materiei prime cu care lucraţi?
Dacă luăm în calcul condiţiile climaterice şi meteo pe care le-am avut, anul nu a fost uşor. Asemenea ani, de regulă, solicită mai multă implicare, mai mult efort atât din partea agricultorilor, cât şi a vinificatorilor. În astfel de ani mobilizarea este maximă, lucru care a fost şi în 2019. În rezultat, prin efortul comun al agricultorilor şi al vinificatorilor, am reuşit să obţinem o calitate înaltă a materiei prime pe care o folosim în procesul de producere. Astfel, vom reuşi şi în continuare să asigurăm aceeaşi calitate a produselor noastre, care ne-a caracterizat şi până acum.
Câte denumiri de produse aveţi acum?
La moment, avem peste 250 denumiri de produse. E un număr cu adevărat impresionant. Dar aceasta se datorează caracterului inovativ al companiei, cât şi a flexibilităţii în ceea ce priveşte satisfacerea cerinţelor pe diferite segmente şi pe diverse pieţe. Spre exemplu, în anul 2019 am revoluţionat piaţa cu patru spumante exclusive: „Crisecco Gold” (cupaj din 2 soiuri autohtone – Viorica şi Alb de Oniţcani); spumant clasic „Alb de Oniţcani” (100% Alb de Oniţcani); „Cabernet Sauvignon”, vinificat în alb, şi „Fetească Neagră” – rose, de asemenea, soi autohton (100% Fetească Neagră). Aceste noi produse nu doar că s-au bucurat de aprecierea consumatorilor, ci şi au consolidat poziţiile noastre pe piaţă, imaginea noastră de companie inovativă, aflată în continuă identificare a celor mai bune soluţii pentru consumatori şi în continuă dezvoltare.
Cum a fost anul 2019 din punct de vedere al exporturilor?
Tangenţial m-am referit deja la acest aspect. Fiţi de acord că anul în care penetrezi trei noi pieţe poate fi considerat unul bun din punct de vedere al exporturilor. Chiar dacă, după cum spuneam, am ajuns să fim prezenţi pe pieţele a treizeci de state, nu ne oprim aici. Vom continua să ne promovăm produsele pe pieţele externe, iar cifrele pe care le înregistrăm continuu reprezintă o motivare pentru noi. Numai în 2019 am reuşit să ne sporim exporturile cu 20%. Acesta e un stimulent puternic să avansăm în vederea valorificării şi altor oportunităţi ce există în acest sens.
Pe ce segmente de piaţă mizează „Cricova” şi care e grupul Dvs. ţintă de consumatori?
Produsele CRICOVA sunt destinate tuturor celor care preferă vinurile, fiind prezente în toate gamele de preţuri. Consumatorii sunt deprinşi deja cu faptul că produsele noastre sunt de o calitate ireproşabilă, mai ales că şi preţul e unul accesibil. Adică, raportul preţ/calitate e unul optim.
Cred că aici ar fi cazul să amintesc şi de faptul că, CRICOVA produce un sortiment larg de vinuri şi spumante, menite să satisfacă solicitările diferitor segmente de piaţă şi diferitor categorii de consumatori: de la vinuri tinere până la cele de colecţie, spumante produse după metoda Charmat şi cele produse conform metodei tradiţionale. Gama sortimentală ne permite să delectăm cu vinurile noastre până şi cei mai pretenţioşi consumatori.
Cum apreciaţi concurenţa pe segmentul Dvs. de piaţă?
Concurenţa este una foarte strânsă pe fiecare segment în parte, deoarece calitatea vinurilor produse în Moldova a crescut foarte mult, mai ales că au apărut şi producători, dar şi produse noi.
Totodată, Combinatul îşi onorează statutul de brand nr.1, inclusiv prin lansări permanente de produse noi. Iar cele patru noi produse lansate în 2019 – spumantele clasice Alb de Oniţcani, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon şi Crisecco Gold – sunt cea mai bună dovadă în acest sens.
Ce planuri de viitor are SA „Cricova”?
Dorim ca, CRICOVA să rămână obiectivul turistic cel mai important al ţării, iar numărul turiştilor să fie într-o creştere continuă. Un obiectiv pentru 2020 este să ajungem la 11 mil. de unităţi de produse. Un alt obiectiv este să cucerim şi mai multe medalii la concursurile internaţionale. Pe această cale ne propunem să consolidăm şi să dezvoltăm recunoaşterea internaţională a produselor noastre.
De asemenea, cu siguranţă ne dorim să creştem volumul şi calitatea vinurilor pe care le exportăm, dar şi să lărgim spectrul ţărilor în care vinurile noastre sunt prezente.
Almanah Politic 2019