În cadrul unui interviu acordat portalului www.curentul.md, Boris Andros, Directorul general al Combinatului de panificaţie „Franzeluţa” S.A., a vorbit despre rezultatele înregistrate de întreprindere în 2019, despre provocările din acest an, dar şi despre planurile din continuare.
C: Dle Director, cu ce indicatori încheie „Franzeluţa” S.A. anul 2019?
B.A.: Orice sfârşit de an este încununat de un bilanţ, iar bilanţul privind indicii economici pe întreprindere pentru anul 2019 corespunde aşteptărilor noastre. Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” S.A. a înregistrat o cifră de afaceri aproape similară cu cea a anilor precedenţi. Acest lucru ne dă un imbold de a menţine parcursul satisfăcător al activiţăţii şi ne motivează să parcurgem noi trepte ale ascensiunii.
C: Care au fost cele mai mari provocări cu care v-aţi confruntat în acest an?
B.A.: Dintotdeauna, provocările apar mereu în calea succesului, iar noi nu suntem o excepţie în acest sens. Cerinţele consumatorului, care sunt tot mai exigente, sunt pentru noi o provocare continuă. Aici ne referim la faptul că, în ultimul timp, oamenii pun accent sporit pe alimentaţia sănătoasă, funcţională şi echilibrată din punct de vedere caloric, dar şi pe materiile prime folosite la prepararea produselor. Este de menţionat că piaţa autohtonă întâmpină dificultăţi în privinţa acestei cerinţe, cauza fiind lipsa de ingrediente sută la sută naturale (arome, margarină, cereale integrale, fructe şi legume deshidratate ş.a). Noi, în pofida acestor impedimente, încercăm la maxim să ne respectăm consumatorii, ţinând cont de doleanţele lor şi oferindu-le produse calitative la preţuri accesibile. Totuşi, cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în ultimii ani este concurenţa – factorul care trebuie mereu ţinut sub control şi diminuat prin păstrarea fidelităţii consumatorilor.
C: În ce măsură s-a resimţit concurenţa în 2019 pe segmentul Dvs. de piaţă?
B.A.: Concurenţa ne afectează într-o măsură simţitoare. În aceste condiţii, noi conştientizăm că ne aflăm într-o permanentă competiţie, pe care încercăm cât de cât să o învingem. Aici mă refer la cei patru piloni de bază: menţinerea produsului calitativ, preţul competitiv, promovarea şi prezenţa de produs. Plus la acestea, suntem mereu stimulaţi să găsim cât mai multe oportunităţi de dezvoltare, de îmbunătăţire a proceselor tehnologice, de implementare a noilor produse pentru a nu dezamăgi consumatorul şi pentru a le păstra fidelitatea.
C: Cum a evoluat situaţia la capitolul export?
B.A.: Ca şi în anii precedenţi, situaţia la capitolul export este una stabilă, cu rezultate bune privind îndeplinirea planului de vânzări, cu 104.6% pentru anul 2019. Factorii care au dus la aceste performanţe sunt relaţiile de durată şi de încredere reciprocă între „Franzeluţa” S.A şi partenerii externi, conlucrarea sistematică, organizarea Forumului de întrunire a distribuitorilor externi, la care au participat distribuitori și reprezentanți ai rețelelor din Israel, SUA, Grecia şi Germania. Evenimentul respectiv s-a soldat cu reacţii pozitive, iar în consecinţă au fost observate majorări ale volumelor de vânzări, comparativ cu 2018, la distribuitorul din Israel cu 11,4 %, iar la partenerii din SUA – cu 8,5%.
Pe lângă aceste ţări, produsele cu brandul „Franzeluţa” pot fi comercializate în peste 15 ţări, atât în comerţul tradiţional, reţelele locale, cât şi în reţelele mari internaţionale.
Menţionăm şi faptul că în anul 2019, pe piaţa din România au fost lansate 3 tipuri de pâine de secară, care se bucură de succes în rândul consumatorilor. O altă performanţă a fost lansarea în încă cinci ţări, pe lângă cele existente, a napolitanelor glazurate. De asemenea, am debutat în ţările importatoare cu 3 tipuri de biscuiți de ovăz, 2 tipuri de urechiușe, 2 torturi congelate şi 4 tipuri de covrigei „Rings”.
C: Ce produse noi aţi lansat?
B.A.: Piaţa mereu cere diversitate şi inedit. Misiunea noastră este să urmărim şi să analizăm permanent cerinţele consumatorului, elaborând sistematic mai multe produse noi. În prima jumătate a anului ne-am ghidat de tendinţele în materie de produse pentru Candy Bar, fapt pentru care a fost elaborată o gamă de prăjituri savuroase, care sunt realizate la comandă. Dintre acestea, prăjiturile „Cartofiori” cu umplutură au fost lansate şi în magazinele specializate „Franzeluţa”, iar consumatorii le-au dat din start calificative înalte.
În exclusivitate pe piaţa autohtonă, „Franzeluţa” a lansat covrigeii „Rings” de dimensiune foarte mică. Am debutat cu patru gusturi deosebite, sută la sută naturali: condimentaţi, picanţi, sărăţei şi cu mac. Au la bază ulei de floarea soarelui şi numeroase condimente naturale.
Totodată, dezvoltând seria produselor de preparare rapidă a gustărilor, spre finele anului au fost lansate chiflele „Burger” – un trend actual al bucătăriei moderne. Suntem satisfăcuţi de rezultatele obţinute şi, cu siguranţă, nu ne vom opri aici.
C: Cum aţi reuşit să vă descurcaţi la capitolul achiziţia materiei prime?
B.A.: Noi punem accent pe materie primă de calitate, or aceasta defineşte şi calitatea produselor noastre. Niciodată nu acceptăm nici un fel de compromisuri când e vorba de calitate. Evident, că materia primă de calitate costă mai scump, iar în acest an am avut şi situaţii când, din motive obiective, preţul la unele materii prime a crescut. Ne-am străduit ca aceasta să nu afecteze consumatorul, şi am identificat resurse interne care ne-au permis să menţinem constante preţurile la produsele noastre, chiar dacă la materia primă au crescut.
C: Ce planuri aveţi pe termen scurt, mediu şi lung?
B.A.: La moment, se lucrează asupra planului strategic de dezvoltare pentru perioada 2020-2025, unde toate acţiunile vor fi incluse după o analiză minuţioasă asupra direcţiilor de dezvoltare.
În cel mai scurt timp, mai exact în prima jumătate a anului 2020, pregătim darea în exploatare a unei linii noi de producere a urechiuşelor, chiflelor de tip „Ciabatta”, precum şi a diverselor produse de tip snack, solicitate atât pe piaţa internă, cât şi cea externă. Totodată, tendinţa întreprinderii este de a automatiza unele etape tehnologice pentru excluderea lucrului manual şi mai planificăm renovarea unor linii de producere a turtelor dulci şi biscuiţilor zaharoşi.
De asemenea, din dorinţa de a fi tot mai aproape de consumator, extindem reţeaua de magazine specializate „Franzeluţa” şi în regiunile republicii. Un prim pas în această direcţie este deschiderea magazinului din or. Hânceşti şi tindem ca pe viitor să ne dezvoltăm şi mai mult în direcţia respectivă.
C: Ce aşteptări aveţi de la anul 2020?
B.A.: Ne dorim ca „Franzeluţa” S.A. să continue trendul ascendent pe care-l înregistrează de câţiva ani. Acest lucru cred că e important atât pentru noi şi pentru consumatorii noştri, cât şi pentru ţară, în general. Aici mă refer la faptul că „Franzeluţa” nu este o simplă întreprindere, ea contribuie la dezvoltarea economică a statului şi a devenit o carte de vizită a ţării noastre.
Cât despre indicatorii noştri interni şi prestaţia de piaţă, vreau să menţionez că întreprinderea „Franzeluţa” S.A. este o societate pe acţiuni, care activează strict în baza regulilor economiei de piaţă şi aşa va fi şi în continuare.
C: În prag de An nou, ce mesaj adresaţi colectivului, partenerilor şi consumatorilor?
B.A.: Cu ocazia frumoaselor sărbători de iarnă, ţin să adresez cele mai calde urări de bine tuturor consumatorilor, partenerilor şi colectivului întreprinderii „Franzeluţa” S.A. Vă doresc un an fericit, plin de succese, prosperitate şi aspiraţii înalte. Fie ca feeria Crăciunului şi Anului Nou să vă aducă căldură în suflete şi în casele dvs., iar bucuria, înţelepciunea şi generozitatea să vă călăuzească pe tot parcursul anului! Să aveţi multă putere de muncă, linişte în casă şi pâine gustoasă pe masă! La mulţi ani!
Cristina Pendea