În cadrul unui interviu acordat portalului CURENTUL, Dr. Grigore Tinică, profesor de chirurgie cardiovasculară, originar din Republica Moldova, a vorbit despre cariera profesională după hotare, despre starea națiunii și perspectivele de dezvoltare al celui de al doilea stat românesc.

CURENTUL: Domnule profesor, ați plecat din Republica Moldova încă la începutul anilor 90, devenind în decursul timpului o somitate a profesiei medicale, medic primar în Clinica de Chirurgie Cardiovasculară și actual manager al Institutului de Boli Cardiovasculare din Iași. Afiliat unora dintre cele mai prestigioase organizații profesionale naționale și internaționale ale chirurgilor cardiovasculari, ați fost președinte a numeroase manifestări științifice, creând astfel punți între medicina din România și cea de peste hotare. Cum ați reușit să faceți o carieră atât de impresionantă după hotarele Moldovei?

Grigore Tinică: De la bun început aș dori să precizez faptul că întreaga mea carieră profesională este indisolubil legată de Moldova Istorică, așa cum a fost ea conturată de strămoșii noștri. Facultatea și primii mei pași în medicină au început la Chișinău, urmând apoi Moscova, București, Timișoara, Mont-Godinne (Belgia), Viena, Debrețen (Ungaria), North Carolina (SUA) ș.a. Munca susținută și dorința permanentă de a face medicină de performanță mi-au asigurat o continuă ascensiune profesională, și mi-au permis accederea, în 2005, la funcția de manager al Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași. În anul imediat următor am devenit Profesor universitar de chirurgie cardiovasculară în cadrul Facultății de Medicină a Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași.

Astăzi, pentru mine, ca medic român, teritoriul Moldovei este un tot unitar, în care Prutul nu este o graniță, ci un râu care unește oameni aparținând aceluiași neam.

Chiar dacă o parte importantă a pregătirii mele profesionale s-a derulat în afara României, tot ce am învățat a fost pentru a face medicină pentru poporul și țara mea, România. Pentru mine, istoric și cultural, România include Republica Moldova, care astăzi are statut de cel de al doilea stat românesc. Această poziție pe care o ocupă Republica Moldova transpare din conținutul Declarației de Independență din 27 august 1991. De aceea, noi, români născuți în Republica Moldova, ne simțim în România acasă și nicidecum peste hotare, într-o țară străină.

C: Domnule Profesor Tinică sunteți recunoscut ca unul din liderii chirurgiei cardiovasculare nu doar în Iași, ci din întreaga Românie. Mii de pacienți cu boli cardiovasculare visează să fie tratați în clinica din Iași, alte mii de bolnavi care au fost tratați cu succes rostesc cu pietate și profundă recunoștință numele Dumneavoastră. Cum e să trăiești faima chirurgului cu mâini de aur?

G.T.: Sincer să fiu, nu îmi place acest apelativ legat de performanțele mele profesionale. Și nu este vorba de o falsă modestie. Am făcut medicina pentru a ajuta oamenii și Dumnezeu m-a iubit așa de mult încât mi-a oferit și mijloacele pentru a o învăța și a o face pe cât de bine pot. Chiar dacă inimile pacienților sunt la propriu în mâinile chirurgilor în timpul intervențiilor pe cord, chirurgia cardiacă modernă, la fel ca și alte domenii medicale, a ieșit din custodia dominantă a chirurgului operator, devenind un proces complex, dependent de tehnologie și tehnică de înaltă performanță, în care succesul depinde de perfecta sincronizare și colaborare a membrilor echipei operatorii (chirurgi, cardiologi, anesteziști, perfuzioniști, asistenți, infirmiere, etc.). Renumele clinicii noastre se datorează profesionalismului tuturor cadrelor medicale care își practică meseria cu abnegație și dedicație, de la manager, la personal auxiliar.

De altfel, nu întâmplător am menționat importanța managementului instituțional: organizarea și asigurarea suportului tehnic al actului chirurgical, conduita postoperatorie și terapia medicamentoasă de performanță sunt dependente de calitatea și eficiența factorului managerial. Astăzi, la fel ca în toate domeniile de activitate, succesul și performanța în medicină sunt condiționate de implicarea directă a echipei manageriale.

C: Domnule Profesor, dacă e să comparăm sistemele de ocrotire a sănătății în România și Republica Moldova, cum le-ați aprecia?

G.T.: În opinia mea, din păcate, sistemul medical din România nu se numără printre cele mai performante din Europa, deși medicii pregătiți în universitățile noastre sunt foarte apreciați peste hotare. În urma aderării la Uniunea Europeană, medicina din România a făcut progrese incontestabile, practicile din domeniul serviciilor de sănătate dezvoltându-se progresiv, odată cu creșterea calității actului medical, în încercarea de a se încadra în standardele europene. Prin eforturile întregii echipe și ale mele, personal, clinica din Iași este recunoscută pe harta chirurgiei cardiovasculare mondiale.

Din păcate însă, în Republica Moldova situația este mai dramatică: este suficient a menționa migrarea masivă a personalului medical spre România. Și aceasta nu doar din motive de remunerare a muncii medicilor, mai generoasă în România, dar și datorită managementului sanitar mai performant pe malul drept al Prutului. Există un decalaj vizibil între cele două sisteme de sănătate publică, decalaj care nu se micșorează, din nefericire, odată cu trecerea timpului.

C: Ce măsuri considerați că ar trebui aplicate pentru progresul managementului medical din Republica Moldova?

G.T.: Problemele actuale ale medicinii din Republica Moldova nu depind doar de abilitățile manageriale ale acelora care conduc sistemul medical. Situația este mult mai complexă. Consider că reformarea sistemului medical nu ar trebui să depindă de contextul politic. Medicina modernă însă este un sistem extrem de costisitor, în care performanța nu se poate realiza în lipsa resurselor financiare și umane. Cu alte cuvinte, o țară săracă nu are cum să creeze un sistem de sănătate publică eficient, pe măsura standardelor societăților avansate, mondiale. La acest capitol este suficient să punctez, că PIB-ul a cinci județe din România luate separat, inclusiv a județului Iași, depășește PIB-ul Republicii Moldova per ansamblu. Mai mult decât atât, deși medicina românească beneficiază de suport financiar generos provenit din fondurile europene, problema în România constă în capacitatea managamentului sanitar eficient în absorbția acestor fonduri. Republica Moldova, nefiind membră a Uniunii Europene este lipsită de aceste posibilități, fapt ce conservă degradarea medicinii moldovenești.

C: Deci, după părerea Dumneavoastră, integrarea europeană și, în consecință, conectarea la fondurile europene de dezvoltare este unica cale de progres real pentru Republica Moldova?

G.T.: Ca linie de dezvoltare strategică, indiscutabil este o soluție fezabilă. Problema aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană este strâns dependentă de starea națiunii și a statului care o reprezintă în relația cu Comunitatea Europeană. O națiune care nu-și cunoaște originea, fracturată în interior, incapabilă să se reprezinte ca un întreg în probleme cheie de dezvoltare strategică, așa cum se prezintă astăzi populația Republicii Moldova, nu are cum să întrunească criteriile aderării la Comunitatea Europeană.

UE poate accepta Republica Moldova doar în condițiile în care aceasta devine un partener capabil să se ridice, să asimileze și să se integreze în valorile civilizației europene. Cu alte cuvinte, în absența unei identități naționale, unitare, nu are nimeni ce căuta în Uniunea Europeană, o comunitate de națiuni care au ales să trăiască și să se dezvolte împreună, pentru a-și crea o viață mai bună lor, și generațiilor care vor urma.

C: Unirea cu România ar fi o soluție?

G.T.: Cu certitudine. Problema unirii Republicii Moldova cu România este însă exploatată de mulți ani de politicienii ai diferitelor partide mai mult sau mai puțin la putere, de pe ambele maluri ale Prutului. De aici și erodarea progresivă a ideii, fără rezultate concrete, pe măsura așteptărilor sincere a milioane de români. Parafrazându-l pe fostul președinte american Kennedy s-ar putea formula dezideratul pentru politicieni în următorul fel: nu te preocupa de gândul cu ce ai să te obții tu de pe urma Unirii, ci gândește-te ce poți face tu pentru Unire.

C: Chiar credeți că politicienii cu adevărat pot renunța la interese egoiste în favoarea unui ideal care nu-i favorizează nemijlocit?

G.T.: Nu mă consider un idealist! Nu cred în utopia reformării complete a Claselor Politice. Istoria ne-a învățat însă că pot exista oameni puternici, adevărați lideri politici, care își iubesc suficient popoarele pentru a le schimba în bine destinele. Marii câștigători ai timpurilor sunt acele popoare puternice care reușesc să-și creeze lideri suficient de inteligenți, pasionali și ambițioși pentru a înfrunta incertitudini și a schimba istoria lumii.

C: Vă mulțumim!

Gabriela Țăranu, stagiar