Cu prilejul Zilei mondiale împotriva traficului de persoane, marcată astăzi, 30 iulie, Cancelaria de Stat, în parteneriat cu Centrul Internațional „La Strada”, a început organizarea atelierelor de instruire pentru membrii Comisiilor teritoriale pentru combaterea traficului de ființe umane, informează CURENTUL.
Primul din cele cinci ateliere planificate a fost organizat pe 28 iulie pentru reprezentanții comisiilor din raioanele Anenii Noi, Căușeni, Criuleni, Dubăsari, Ialoveni, Ștefan Vodă și municipiul Chișinău.
Scopul evenimentului, cu genericul „Identificarea cazurilor de trafic de ființe umane în contextul fluxurilor migraționale mixte. Riscuri și vulnerabilități ale refugiaților și persoanelor strămutate în contextul războiului din Ucraina”, a fost de a dezvolta abilitățile membrilor comisiilor teritoriale, de a identifica semnele și indicatorii potențialelor cazuri de trafic de ființe umane și de a răspunde imediat și corespunzător cu măsuri centrate pe interesele victimelor.
Astfel, participanții au fost familiarizați cu conținutul Raportului Național de realizare a politicii de prevenire și combatere a traficului de ființe umane pentru anul 2021; aspecte ale politicilor naționale în domeniul protecției sociale a cetățenilor străini, victime ale infracțiunilor, inclusiv persoanelor traficate; constatările Raportului de analiză a cadrului normativ și a practicii de prestare a serviciilor, care vizează (re)integrarea socială a victimelor traficului de ființe umane în Republica Moldova; eforturile Guvernului privind răspunsul coordonat la criza umanitară; starea fenomenului traficului de ființe umane în Republica Moldova și disponibilitatea de a face față noilor provocări, inclusiv celor ce țin de controlul frontierei de stat și combaterea migrației ilegale în contextul conflictului armat în Ucraina, precum și aspecte legale și proceduri privind angajarea la muncă în Republica Moldova a refugiaților, migranților și cetățenilor străini.
Atelierul a facilitat comunicarea reprezentaților autorităților publice locale cu cei ai Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Muncii și Protecției Sociale și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Centrului Unic de Gestionare a Crizei, în prezența reprezentanților misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație și a Agenției ONU pentru Refugiați.
Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului ,,Prevenirea și răspunsul față de vulnerabilitățile refugiaților la abuz și exploatare în Republica Moldova”, implementat cu suportul War Child Holland.