[ X ]
Institutul Diplomatic al MAEIE și Institutul Diplomatic Român vor vor conlucra pentru elaborarea unor studii și expertize de interes comun
7 Octombrie

În perioada 30 septembrie – 2 octombrie curent, Ștefan Gorda, directorul Institutului Diplomatic al MAEIE, a efectuat o vizită de lucru la București, la invitația noului director general al Institutului Diplomatic Român, Iulian Fota, transmite CURENTUL.

Cu acest prilej au fost actualizate obiectivele de colaborare dintre institutele diplomatice de la Chișinău și București, reliefând rolul pe care îl pot juca ministerele de externe ale celor două state, precum și Agenția Română de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid, prin sprijinirea unor proiecte în domeniul pregătirii continue a cadrelor diplomatice.

Cele două instituții vor conlucra activ și pentru elaborarea unor studii și expertize de interes comun, în problematica cooperării bilaterale și regionale, iar biblioteca IDR va oferi în timpul apropiat un important lot de carte Institutului Diplomatic moldovenesc, donație care include atât cărți publicate de către IDR, cât și alte studii de referință în domeniul relațiilor internaționale. Programul vizitei a inclus și participarea la conferința organizată de IDR „Lecțiile neînvățate ale falimentului național din anul 1940”.

Aflat la București, Ștefan Gorda a fost primit și la MAE al României, unde a avut o întrevedere cu Adriana Stănescu, director general, precum și cu responsabili de problematica energetică și riscuri asimetrice. Diplomatul moldovean a avut de asemenea întrevederi cu rectorul Scolii Naționale de Studii Politice și Administrative, prof. univ. dr. Remus Pricopie și cu directorul Black Sea Trust –German Marshall Fund, Alina Inayeh, pentru a stabili noi formate de cooperare în vederea pregătirii profesionale a diplomaților, precum și a funcționarilor publici din alte ministere. În cooperare cu partenerii români, Institutul Diplomatic urmează să elaboreze proiecte benefice pentru creșterea capacității instituționale a MAEIE, propuneri care să se califice pentru finanțare nerambursabilă din fonduri românești și europene.

Vizita la București a avut loc în contextul necesității de documentare și reînnoire a relațiilor, în baza Memorandumului de cooperare semnat între cele două institute diplomatice la 4 iulie 2019.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților