[ X ]
INJ riscă să rămână fără conducere! Maia Sandu: „Suntem obligați să începem azi, așa încât, peste câțiva ani, să avem o justiție dreaptă”
29 Iulie

Premierul Maia Sandu a cerut, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, demisia conducerii Institutului Național de Justiție (INJ), informează CURENTUL.

Maia Sandu a declarat că au trecut 23 de zile de când s-a adresat procurorilor și le-a zis că din acea zi Procuratura este independentă, liberă, să-și îndeplinească misiunea.

„23 de zile în care cei 660 de procurori ar fi trebuit să aplice legea și să reacționeze la zecile și sutele de ilegalități despre care știe toată țara. În aceste zile ar fi putut fi investigate zeci de scheme de corupție, prin care se fură banul public și care pun în pericol interesul național. A fost mai mult decât suficient ca să înțelegem un lucru foarte grav – procurorii existenți nu au de gând să-și facă datoria. Este clar pentru noi toți că nici în Procuratură, nici în sistemul judecătoresc, nu există o masă critică de oameni care să vrea să curețe sistemul. E clar că avem nevoie de procurori și judecători noi, cât mai mulți, suficient de mulți ca să reformeze sistemul, să-l schimbe din temelie. Avem nevoie de tineri școliți, integri, ca să-i înlocuiască pe majoritatea procurorilor și judecătorilor, pe cei corupți și lași. Vă întrebați de unde să-i luăm? În Moldova există o instituție care pregătește judecători și procurori, aceasta este Institutul Național al Justiției (INJ). Doar că, din păcate, această instituție nu asigură justiția cu un număr suficient de profesioniști. Pentru perioada academică octombrie 2019 – aprilie 2021 au fost planificate doar 20 locuri pentru judecători și 20 locuri pentru procurori. Noi avem nevoie de sute de procurori și judecători noi. De aceea, solicit demisia conducerii INJ”, a precizat Sandu.

Maia Sandu a menționat că, de-a lungul timpului, această instituție a angajat oameni cu probleme de integritate.

„Există informații și despre practicile de mituire în instituție, atât la admitere, cât și la absolvire. Cum putem avea justiție integră, când instituția îi învață pe viitorii procurori și judecători cu normalitate fenomenul de corupție. Solicit MJ și MF să identifice de urgență soluțiile legale pentru a crește de două sau trei ori numărul de persoane care urmează a fi instruite pentru profesia de judecători și procurori, începând cu anul acesta. Dacă nu există nici o posibilitate de a suplimenta acest număr, fără a modifica legea, rog MJ, de urgență, să pregătească modificările la cadrul legal. De asemenea, este important să ne asigurăm că procesul de admitere și procesul de evaluare finală se face corect și transparent. Programele de formare trebuie și ele revizuire și îmbunătățite. Va trebui să avem grijă și cine sunt cei care predau în acest institut. Nu pot fi admiși în calitate de formatori, persoane compromise, care au discreditat profesia, executând comenzi politice sau decizii ilegale. Noi conștientizăm că INJ nu poate instrui peste noapte un număr mare de procurori și judecători noi și integri și că, prin aceste măsuri, problemele din sistem nu se vor rezolva imediat, dar suntem obligați să începem azi, așa încât peste câțiva ani, să avem o justiție dreaptă, ca să nu permită capturarea statului, așa cum s-a întâmplat”, a conchis Sandu.

Andriana Cheptine  

 

Inapoi la arhiva noutaților