Viceprimarul responsabil de domeniul social, tineret și sport, Ruslan Codreanu, pledează pentru ridicarea nivelului calității educației și întreținerii copiilor din grădinițe. În acest scop urmează să fie reevaluate atribuțiile DGETS, să fie recalculate alocațiile pentru produsele sanitare și medicamente, iar procesul de alimentare să fie trecută în sarcina Direcției Generale Comerț, Alimentație Publică și Prestări servicii din cadrul Primăriei, transmite CURENTUL.
Ruslan Codreanu spune că aceste schimbări sunt necesare pentru a îmbunătăți procesele de învățare și pentru a crește performanțele atât ale copiilor, cât și ale cadrelor didactice antrenate în procesul educațional preșcolar.
„Îmi doresc foarte mult ca preocuparea zero a DGETS să fie accesul la o educație de calitate pentru toți copiii și elevii municipiului, identificarea soluțiilor pentru atragerea cadrelor. E timpul să schimbăm accentele și să mizăm în primul rând pe calitatea educației dar și pe igiena, sănătatea lor. Mens sana in corpore sano – acesta ar trebui să fie principiul vital după care să se conducă administrația locală atunci când vorbim de copii”, a declarat viceprimarul Ruslan Codreanu.
Totodată el a menționat că va face demersurile necesare pentru ca alimentația din grădinițe să treacă la Direcția Comerț, Alimentație Publică și Prestări Servicii din cadrul Primăriei.
„Astăzi, un director de grădiniță își petrece mai mult de 50% din timpul său pe organizarea alimentației, în loc să își dedice timpul pentru educația copiilor. In calitate de viceprimar voi face demersurile necesare pentru a plasa alimentația în sarcina Direcției Generale Comerț, Alimentație Publică și Prestări servicii a Primăriei. Direcția Generala Educație Tineret și Sport trebuie sa se ocupe strict de elaborarea si implementarea politicilor de profil. Sunt sigur că aceste măsuri vor contribui inclusiv la scăderea nivelului de corupție și a conflictelor de interese din cadrul DGETS”, a adăugat viceprimarul.
Vor fi reevaluate și alocațiile financiare pentru medicamente și produse sanitare pentru grădinițe.
„După o amplă analiză am constatat că deși părinții se plâng pe lipsa acestora, în Direcțiile Educație de sector au rămas stocuri de anul trecut. Suma per copil pentru sanitarie variază de la o grădiniță la alta: între 43 și 116 lei pe an, altfel spus, 68 de bănuți pe zi per copil. Totodată, nici până azi nu am primit o explicație clară și argumentată de ce doar 10 lei pe an sunt alocați pentru fiecare copil pentru medicamente. Aceasta a fost decis mai bine de 5 ani în urmă. Cum? De către cine? Enigmă”, a dezvăluit Ruslan Codreanu.
De la începutul mandatului, în colaborare cu societatea civilă, viceprimarul Ruslan Codreanu a reușit să reglementeze statutul combinatelor care alimentează instituțiile de învățământ, să transparentizeze cheltuielile grădinițelor prin elaborarea unui sistem de raportare la care vor avea acces părinții, să responsabilizeze Direcțiile de sector privind repartizarea finanțelor, etc.
Cristina Parfeni