[ X ]
Inițiativa lui Candu: Fiecare vizitator și angajat al Parlamentului primește panglici tricolore
27 Aprilie

Cu ocazia Zilei Drapelului de Stat, fiecare vizitator și angajat al Parlamentului R. Moldova a primit panglici tricolor din partea Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, transmite CURENTUL.

„Prin aspirații și sacrificii, generație după generație, am dat sens tricolorului nostru. Am decis să dau astăzi colegilor și vizitatorilor Parlamentului câte un mic tricolor, pentru că anume drapelul ne ține împreună la bine și la rău, este expresia mândriei noastre naționale. Tricolorul ne inspiră încredere în viitor și ne dă curaj să continuăm lupta pentru ca țara noastră să-și recapete dreptul de a decide singură cum se va dezvolta în continuare”, se spune într-un comunicat de presă.

Tot în această perioadă, Parlamentul găzduiește o expoziție inedită de drapele istorice din cadrul Centrului de cultură și istorie militară. Expoziția reunește reproduceri ale drapelelor, sigilii și ștampile pe care sunt imprimate siglele domnești din diferite perioade. Cel mai vechi exponat, prezentat în cadrul expoziției, este Drapelul Domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt (1457 – 1504). Expoziția mai cuprinde Drapelul Domnitorului Scarlat Grigore Ghica (1757-1758), Drapelul Regimentului I infanterie al Republicii Democratice Moldovenești (1917-1918), Drapelul Sfatului Țării (1917-1918), Drapelul Domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601), Drapelul batalionului 10 al combatanților originari din raionul Glodeni în acțiunile de luptă de la Nistru (1992).

Expoziția va fi deschisă până pe data de 2 mai 2018.

Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, sărbătorită anual, din 2010, pe data de 27 aprilie. Tricolorul a fost desemnat drapel de stat pe 27 aprilie 1990 de către deputații din primul Parlament.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților