SIGMA, Inițiativa comună a Organizației pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică și a Uniunii Europene și Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) au organizat, la data de 25 ianuarie ateliere de lucru cu tematica „Independența organizațională și financiară a Curții de Conturi”
Primul atelier a întrunit reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Moldova, experții UE și SIGMA, reprezentanții Parlamentului, Președinției, Cancelariei de Stat, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Finanțelor, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării și Curții de Conturi.
„Aspectele discutate astăzi sunt importante nu doar din contextul procesului de aderare la UE, independența Curții de Conturi este foarte importantă pentru noi în contextul finanțării impunătoare a Republicii Moldova din partea Uniunii Europene, care se cifrează la circa 1,8 miliarde. Avem foarte multe proiecte și programe în derulare și este foarte important să știm cum se cheltuie acești bani și, în acest context, mizăm foarte mult pe rapoartele Curții de Conturi. Și, pentru a avea rapoarte credibile, este important să avem o instituție supremă de audit absolut independentă, aceasta fiind o precondiție pentru debursarea sumelor necesare din partea UE”, a remarcat în debutul discuțiilor Josip Juric, Manager de proiecte din cadrul Delegației UE în Moldova.
Alastair Swarbrick, Consilier principal pentru politici, finanțe publice și audit din cadrul SIGMA a prezentat principalele constatări și recomandări ale echipei de evaluatori „peer review” a Curții de Conturi, formulate în contextul efectuării, în perioada 2020-2022 a exercițiului de evaluare externă, inițiat de CCRM. Un accent special a fost pus pe aspectele legate de asigurarea independenței instituției supreme de audit din țară, în contextul cerințelor înaintate de Uniunea Europeană în procesul de aderare, stipulate în Capitolul 32: Control financiar, compartimentul II: Auditul extern al Raportului analitic al Comisiei Europene privind cererea Republicii Moldova de aderare la UE din 2 februarie 2023.
Tatiana Șevciuc, membră a Curții de Conturi, a făcut o trecere în revistă a acțiunilor întreprinse de Curtea de Conturi întru implementarea recomandărilor SIGMA, inclusiv elaborarea pachetelor de amendamente legislative necesare pentru asigurarea independenței financiare și organizaționale a instituției supreme de audit.
În cadrul atelierului experții SIGMA Inguna Sudraba și Peeter Latti au prezentat, de asemenea, bunele practici europene privind asigurarea independenței instituțiilor supreme de audit din statele-membre ale UE, care corespund cerințelor Standardelor Internaționale de profil ale INTOSAI: Estonia, Germania, Letonia, Polonia și Suedia.
Cel de-al doilea atelier destinat societății civile a întrunit reprezentanții unui șir de organizații nonguvernamentale: Transparency International-Moldova, Asociația Promo-LEX, IPRE, IDIS Viitorul, Asociația Investitorilor Străini, Asociația Auditorilor Interni, AGER.
Scopul principal al evenimentelor a fost de a iniția discuțiile asupra angajamentelor de țară privind implementarea Planului național de acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pe anii 2024-2027 (PNA) care vizează auditul public extern și de a obține asigurarea și susținerea instituțiilor statului responsabile de anumite domenii în implementarea PNA și de a reflecta asupra rolului și aportului societății civile în acest proces.
Aceste activități promovate de SIGMA și experții europeni accentuează importanța implementării condiționalităților privind auditul public extern, incluse de Comisia Europeană în Clusterul 1: „FUNDAMENTELE PROCESULUI DE ADERARE”, ceea ce implică măsuri ce urmează a fi întreprinse în mod prioritar de autoritățile țării pentru înregistrarea progreselor necesare în procesul de aderare.