Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a organizat, astăzi, un nou flash-mob, iar, de această dată – în fața Guvernului Republicii Moldova, informează CURENTUL.
Tema flashmob-ului a fost: „Cine va răspunde pentru iresponsabilitate și neglijență, atunci când se cheltuie banii din buget?”.
Socialistul Vasile Bolea a declarat că guvernarea găsește mereu „țap ispășitor” în lucrurile necalitative pe care le face.
„Cetățenii au primit salarii mai mici, îi găsim de vină pe contabili, numai nu guvernarea. Au construit „drumuri bune”, însă doar după o lună de iarnă vedem deja în ce stare și sunt reparate. S-au cheltuit bani și vedem unde au fost îngropați acești bani, în drumuri necalitative. Să fi fost o guvernare responsabilă, nu avea să-și bata joc de cetățeni, ca să cheltuie banii și după 2 luni drumurile să ajungă în așa o stare. Venim să spunem un ferm – nu, unui asemenea mod de abordare în țara noastră și a acestei guvernări. Ajunge să furați!”, a declarat Bolea.
La rândul său, socialistul Gaik Vartanean a cerut ca să fie făcute publice toate licitațiile care s-au desfășurat pentru a fi construite drumurile după programul „Drumuri bune pentru Moldova”.
„Cine sunt câștigătorii licitațiilor, cine a făcut aceste drumuri? Această guvernare își propune ca, în 2019, să lanseze a doua etapă acestui program. Tot în acest hal să le construiască? Vă îndemnăm pe 24 februarie să ieșiți la protest, iar prin proces democratic – votul, să îi trimitem în istorie. Votul e protest, să terminăm cu această guvernare”, a mai spus Vartanean.
Andriana Cheptine