[ X ]
Îndemnizația unică pentru tinerii medici și farmaciști a fost majorată
19 Februarie

Guvernul a aprobat astăzi, proiectul Hotărârii de Guvern care aduce în concordanță actele normative, cu prevederile Legii privind majorarea indemnizaţiilor unice acordate pentru tinerii specialişti, medici, farmacişti sau absolvenţi de studii profesionale tehnice postsecundare în domeniul medical, transmite CURENTUL.

Conform proiectului, indemnizaţia unică pentru medici şi farmacişti a fost majorată de la suma de 45 de mii, la cuantumul de 120 (una sută douăzeci) de mii de lei, şi pentru personalul medical şi farmaceutic mediu de la suma de 36 de mii de lei la mărimea de 96 (nouăzeci şi şase) de mii de lei.

Indemnizația urmează să fie achitată în trei rate egale, a câte 40 (patruzeci) mii de lei anual pentru medici şi farmacişti, respectiv, a câte 32 (treizeci şi două) mii de lei, după expirarea primei luni de activitate şi, ulterior, la finele fiecărui an de activitate.

De indemnizație vor putea beneficia inclusiv absolvenţii studiilor postuniversitare de rezidenţiat şi ai învăţămîntului cu studii profesionale medical şi farmaceutic care şi-au efectuat studiile în bază de contract, în cazul în care se vor angaja în câmpul muncii pe baza repartizării eliberate de Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Indemnizații majorate vor fi acordate la 1 260 de tineri specialiști, în acest scop fiind alocată suma de 48.716,9 mii lei din contul bugetului de stat, pentru anul 2020.

Măsurile propuse vor avea ca efect angajarea personalului medical în sistemul public național de sănătate, prin sporirea atractivității acestor locuri de muncă pentru tinerii specialiști, și totodată, asigurarea întregului spectru necesar de servicii medicale calitative pentru populaţia Republicii Moldova.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților