Ca urmare a apelului public adresat de Asociația Presei Independente (API) către autorități privind eliminarea unor probleme contractuale la distribuția presei periodice, API și „Poșta Moldovei” au convenit să colaboreze pentru promovarea abonării la publicațiile periodice și a unor politici publice de stimulare a dezvoltării presei scrise, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, începând cu semestrul doi al anului 2022, plățile pentru abonamentele la ziare și reviste vor fi achitate de Întreprinderea de Stat ”Poșta Moldovei” în avans, trimestrial. La această înțelegere s-a ajuns în cadrul unei întâlniri a conducerii Î.S.”Poșta Moldovei” cu reprezentanții API, marți, 16 noiembrie curent.
Având în vedere că „Poșta Moldovei” este lider pe piață după numărul de abonamente înregistrate și unul dintre principalii actori în distribuirea edițiilor periodice, menționăm, că situația moștenită cu adevărat a fost una nefavorabilă și limitatoare, iar contractul existent prevedea anumite condiții și clauze, care afectau interesele instituțiilor de presă.
Procesul de negociere a noului contract a început imediat cu accederea în funcție a administratorului interimar, Roman Cojuhari. O bună parte din prevederi au fost îmbunătățite, reieșind din situația la moment a întreprinderii. Noua conducere a întreprinderii s-a arătat deschisă spre un dialog constructiv cu Asociația Presei Independente.
În cadrul discuției, au fost examinate principalele probleme care țin de prevederile contractuale privind distribuirea presei periodice, inclusiv cele semnalate de Consiliul de Administrare API în Apelul transmis autorităților vineri, 12 noiembrie 2021, dar și acțiuni ce vor aduce la promovarea presei scrise. Totodată, au fost identificate soluții prealabile pentru unele din ele.
Î.S. ”Poșta Moldovei” a stabilit un plan de promovare activă a serviciului de abonare și vânzare cu amănuntul a publicațiilor periodice, care a devenit unul dintre obiectivele prioritare. Astfel, toate eforturile administrației și ale salariaților, inclusiv ale celor din teritoriu, sunt conjugate pe promovarea serviciului și creșterea calității acestuia. Mai mult decât atât, a fost creat un nou instrument care are drept scop facilitarea în perfectarea unui abonament.
Astfel, începând cu data de 17 noiembrie, va fi lansată Campania de abonare la edițiile periodice.
Cristina Gurez