[ X ]
Încasările la bugetul de stat sub formă de donații pentru combaterea COVID-19
30 Iunie

În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, la moment, au fost încasate mijloace bănești în sumă totală de 25 414 401,80 lei, dintre care: 25 102 395,06 lei, 3560 euro și 13 298 dolari SUA, transmite CURENTUL.

În strictă conformitate cu Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale, mijloacele financiare sus-menționate sunt transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului. Conform Hotărârilor Guvernului nr. 245/2020, 250/2020, 287/2020 și 422/2020, până în prezent au fost repartizate mijloace financiare în sumă totală de 23,528 milioane lei, încasate sub formă de donații de la persoane fizice și juridice, destinate pentru combaterea COVID-19.

Astfel, prin Hotărârea Guvernului din 10 aprilie 2020 a fost dispusă alocarea din acest fond a sumei de 5,864 milioane lei pentru achiziționarea a 51 428 combinezoane de protecție, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii lei pentru 29 de beneficiari din 8 instituții medico-sanitare publice și o instituție bugetară, care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă.

De asemenea, prin Hotărârea Guvernului din 17 aprilie 2020 a fost dispusă alocarea din Fondul de Intervenție al Guvernului a sumei de 6 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 375 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19.

La fel, prin Hotărârea Guvernului din 13 mai 2020 a fost dispusă alocarea din Fondul de Intervenție al Guvernului a sumei de 6,544 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 409 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19.

Prin Hotărârea Guvernului din 24 iunie 2020 a fost dispusă alocarea din Fondul de Intervenție al Guvernului a sumei de 5,12 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 320 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților