Potrivit informațiilor IGSU al MAI colectate din cadrul Serviciului Consular al Republicii Moldova în Federația Rusă, un cetățean al RM, în vârstă de 43 de ani, care a avut de suferit în tragicul accident din regiunea Kaluga, a decedat, transmite CURENTUL.
Persoana se afla în stare gravă la spital și nu a reușit să supraviețuiască. În acest context, ofițerii IGSU se vor deplasa astăzi în regiunea Kaluga, pentru efectuarea procedurilor necesare de repatriere a corpului neînsuflețit.
Autovehiculul specializat pentru transportarea corpurilor neînsuflețite de la compania contractată de Guvernul Republicii Moldova urmează să ajungă în Federația Rusă. Celelalte două persoane rămân internate în spitalul din Rusia și vor continua tratamentul până când medicii vor permite externarea acestora.
Amintim că la data de 04 august 2018 în urma accidentului grav pe teritoriul Federației Ruse șase cetățeni ai Republicii Moldova și-au pierdut inițial viața 6 persoane, iar alte 8 persoane au fost internate la spital cu diverse traumatisme.
Săptămâna trecută cele șase cadavre și 5 persoane traumatizate au fost aduse acasă în Republica Moldova.
Cristina Parfeni