[ X ]
[ X ]
[ X ]
Înainte de înmatriculare, ASP verifică dacă mașina nu figurează în baza Interpol
19 Februarie

Orientarea către mașinile second hand este una dintre opțiunile preferate de către cetățenii care caută să procure un autovehicul bun la un preț mult mai mic decât cel din saloanele auto. De cele mai multe ori, vehiculele rulate sunt aduse de peste hotare. În astfel de situații, cetățenii se pot confrunta cu riscul să procure un vehicul furat, iar vânzătorul de la care-l cumpără nici să nu cunoască acest lucru.

Agenția Servicii Publice anunță că înmatricularea, transcrierea dreptului de proprietate și radierea autovehiculelor și remorcilor se efectuează doar după atestarea obligatorie a faptului că vehiculul nu figurează în căutare internațională la data efecturăii înmatriculării.

Verificarea online a vehiculelor prin intermediul Organizației Internaționale a Poliției Criminale Interpol, care deține o bază de date de câteva milioane de mașini furate din Europa și la nivel international, se face în baza Acordului de cooperare informațională, încheiat între Agenția Servicii Publice și Inspectoratul General al Poliției la 21.06.2023. Proiectul a trecut prin mai multe etape de testare, fiind funcțional în prezent.

Procedura de verificare

Înainte de efectuarea operațiunilor de înmatriculare, informația referitoare la numărul de identificare al vehiculului (VIN – cod) și numărul motorului se verifică automatizat prin baza de date a Organizației Internaționale a Poliției Criminale Interpol. Verificările se efectuează on-line, iar răspunsul privind căutarea vehiculului este primit imediat. Pentru efectuarea verificărilor nu se percept careva taxe suplimentare.

De la lansarea proiectului, urmare a implementării verificărilor on-line a vehiculelor prin baza de date Interpol, au fost depistate 10 vehicule anunțate în căutare. ASP a informat organe de drept despre fiecare caz în parte.

Inapoi la arhiva noutaților