Prim-ministrul Ion Chicu a prezidat astăzi ședința Consiliului Fondului Rutier, în cadrul căreia a fost prezentat Raportul privind mersul lucrărilor de reparație și întreținere a drumurilor naționale pe parcursul primelor 8 luni ale anului curent, informează CURENTUL.
„Totodată, a fost examinat și aprobat proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea Programului privind repartizarea mijloacelor Fondului Rutier în anul 2020. Ministerul Economiei și Infrastructurii a prezentat Consiliului informația privind executarea lucrărilor de menținere și restabilire/construcție a infrastructurii rutiere finanțate din mijloacele Fondului Rutier, dar și despre implementarea proiectului „Drumuri bune” și celor finanțate din sursele financiare atrase de pe extern. În total, în acest an pentru infrastructura drumurilor statul va cheltui circa 6 mlrd. lei, din diferite surse financiare, inclusiv 1,6 mlrd. lei din Fondul Rutier și 1,375 mlrd. lei din Bugetul de Stat pentru programul „Drumuri Bune””, se spune într-un comunicat de presă.
Conform informației prezentate de către MEI, mai mult de jumătate din volumele de lucru planificate pentru acest an deja au fost executate, iar până la sfârșitul anului vor fi îndeplinite și restul lucrărilor preconizate în program.
„Totodată, în urma valorificării eficiente a mijloacelor planificate, s-au creat și unele economii (circa 40 mln/lei), care vor fi reorientate spre reparația unor sectoare de drum adiționale, care inițial nu au fost incluse în planul pe acest an. De exemplu, în acest an va fi finalizată asfaltarea drumului G104 Costești – Molești, r-ul Ialoveni, care inițial era planificat doar în proporție de circa jumătate din lungime. Prim-ministrul Chicu din nou a atras atenția oficialilor de la MEI și Administrația de Stat a Drumurilor privind calitatea lucrărilor efectuate, reiterând poziția Guvernului de a nu achita mijloace financiare companiilor, care vor admite devieri de la standardele de calitate”, se mai spune în comunicat.
Cristina Pendea