[ X ]
În țară a demarat procesul de testare a tehnicii pentru a începe recoltarea cerealelor
29 Iunie

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) informează că, în țară a demarat procesul de testare a tehnicii pentru a începe campania de recoltare a cerealelor. Conform datelor operative prezentate de direcțiile agricole raionale, cu scopul de testare tehnică agricolă, în raionul Ungheni și UTA Găgăuzia, a demarat recoltarea orzului pe parcele mici, transmite CURENTUL.

În contextul că, recoltarea cerealelor se efectuează, de obicei, în zilele cele mai uscate și cu temperaturi înalte, fapt ce sporește riscul apariției incendiilor, MADRM atenționează producătorii agricoli ca, în perioada desfășurării campaniei de recoltare a cerealelor, să manifeste prudență maximă și să respecte normele și regulile de apărare împotriva incendiilor pentru a evita riscurile și a reduce pierderile.

Astfel, producătorii sunt îndemnați să sporească acțiunile de pază a recoltei și de reducere a pierderilor de producție agricolă; să informeze continuu conducătorii și specialiștii despre responsabilitatea respectării legislației, normelor și regulilor de protecție a muncii și de apărare împotriva incendiilor, precum și să organizeze instruiri pentru personalul antrenat în campania de recoltare.

Totodată, este necesar a desemna câte o persoană responsabilă de sectoare pentru perioada recoltării spinoaselor și colectării nutrețurilor; a izola lanurile/suprafețele ce urmează a fi recoltate prin crearea fâșiilor arate lângă drumuri, masive de diferit pădureț, poduri și căi ferate. De asemenea, combinele, camioanelor și tractoarelor, antrenate în campania de recoltare, trebuie utilate cu sisteme de eșapare a gazelor fierbinți, instalații parascântei și mijloace de primă intervenție și să permită utilizarea doar a tehnicii agricole supusă reviziilor de rigoare.

Producătorii au responsabilitatea de a asigura controlul riguros a tuturor edificiilor destinate depozitării și păstrării cerealelor și furajerelor, precum și să interzică fumatul și focul deschis pe lanuri, miriști, arii, combine sau mijloacele de transport aflate în lanul supus recoltării.

Totodată, în cazul înregistrării unor eventuale incidente excepționale, în sensul celor recomandate, solicităm informarea de urgență a serviciilor speciale abilitate, inclusiv a ministerului.

Pentru informații în acest sens, Vă rugăm să anunțați Direcția politici de producție, procesare, și reglementare a calității produselor de origine vegetală a MADRM, prin telefon, la numărul 0 22 204 – 540.

Notă: Potrivit informațiilor operative, deținute de direcțiile agricole, pentru recolta anului 2021 au fost semănate culturi cerealiere pe o suprafață de circa 418, 9 mii ha, inclusiv: 318 mii ha cu grâu de toamnă și de primăvară, 64 mii ha cu orz de toamnă și de primăvară, rapiță – 33,9 mii ha, alte culturi – 2 mii ha. Suprafața culturilor cerealiere, comparativ cu anul 2020 (389,8 mii ha), este mai mare cu circa 7%, iar comparativ cu anul 2019, este mai mică cu circa 5% (444,2 mii ha).

Inapoi la arhiva noutaților