„Crearea Institutului Diplomatic ne va permite asigurarea cu cadre de o înaltă pregătire atât serviciul diplomatic, cât şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, va deschide noi oportunităţi de reprezentare a Republicii Moldova în cadrul unor forumuri internaţionale specializate”. Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, care a aprobat Hotărârea de creare a Institutului Diplomatic.
Potrivit Ministrului Tudor Ulianovschi, Institutul Diplomatic îşi propune să ofere cursuri de formare atât pentru diplomaţii moldoveni şi străini, cât şi pentru oficialii guvernamentali, precum şi experţi din sectorul asociativ şi privat. ”Aceste cursuri vor asigura toate cerinţele diplomaţiei moderne şi vor utiliza bunele practici ale diplomaţilor din întreaga lume.
Programul de instruire se va concentra pe sesiuni interactive şi practice, având ca formatori diplomaţi din cadrul MAEIE şi de peste hotare, profesori universitari şi experţi calificaţi, oferind beneficiul unei game largi de opinii şi abordări”, a accentuat șeful diplomației moldovenești.
Printre programele de instruire se vor regăsi cursurile în domenii prioritare, inclusiv dreptul diplomatic şi consular, problematica teoriei şi practicii relaţiilor internaţionale, dreptul internaţional şi european, integrarea europeană, diplomaţia economică şi mediul de afaceri, diplomaţia digitală, studierea limbilor străine, etc.
Atribuţiile şi structura funcţională a instituţiei vor fi prevăzute în Regulamentul Institutului, care va fi aprobat de către Guvern. Conducerea acestuia va fi asigurată de un director numit şi revocat în funcţie de către Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Cristina Pendea