[ X ]
[ X ]
[ X ]
În Capitală astăzi se va desfășura „Olympic Fest 2018”
19 Mai

În Capitală astăzi se va desfășura „OLYMPIC FEST 2018”, sărbătoare care consemnează Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice, instituită în a treia sâmbătă a lunii mai, transmite CURENTUL.

Evenimentul va începe la ora 09:00 în Piața Marii Adunări Naționale și este organizat de Comitetul Național Olimpic și Sportiv, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Primăria municipiului Chișinău.

Ediția Olympic Fest 2018 este dedicată Jocurilor Olimpice de Tineret din Buenos Aires, care vor avea loc în octombrie 2018 și are motto-ul: „Susține sportivii noștri la Buenos Aires!” O paradă sportivă prezentată de elevii școlilor sportive va fi organizată la orele 09.30.

Startul tradiționalei Curse Olimpice va fi dat la orele 10.00. Participanții la Cursă vor primi tricouri cu simbolul olimpic începând cu orele 09.00.

În Piața Marii Adunări Naționale va fi organizat un adevărat spectacol sportiv cu participarea a 18 Federații Naționale. Participanții vor avea posibilitatea să facă cunoștință cu diverse genuri de sport: tenis, taekwondo, box, fotbal, judo, badminton, handball, etc.

Olympic Fest 2018 va oferi și căteva noutăți sportive: competiții de voley și basket, dar și Starturi vesele și concursul Lumea Jocurilor, organizate de Federația Sportului Școlar.

O tombolă cu premii va încheia programul sportiv. Participanții la Cursa Olimpică care vor parcurge linia de sosire vor primi numere de participare la tombolă.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților