[ X ]
În august, moldovenii au consumat 26 mln. metri cubi de gaze naturale
8 Septembrie

Volumul consumului de gaze naturale în luna august curent a constituit 26 milioane de metri cubi, ceea ce este cu circa 14,6% mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Totodată, potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, fața de luna iulie 2022 acest indicator a scăzut cu 0,6 milioane de metri cubi sau cu circa 2%, informează CURENTUL.

Consumatorii casnici, pînă la data de 31 august 2022, au plătit 98,8% din sumele facturate în anul curent, ceea ce este identic cu aceeași perioadă a anului 2021. În cazul consumatorilor non-casnici (persoanele juridice), ponderea transferurilor a fost de 99,7%, cu o creștere de 2 puncte procentuale. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 99,9%, ceea ce este cu 0,1 puncte procentuale mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada de referință de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 1262 unități de consum, datoriile posesorilor acestora fiind în mărime de circa 7,371 milioane lei. Totodată, față de 362 consumatori s-a aplicat condiția plații preventive, drept consecință a sistării anterioare a furnizării de gaze naturale pentru neachitarea în termen a contravalorii gazelor naturale consumate.

Conform datelor SA „Moldovagaz”, nivelul total de achitare a consumului de gaze naturale la data de 31 august 2022 a atins cifra de 8,631 miliarde lei și acoperă 99,4% din volumul furnizat.

Inapoi la arhiva noutaților