[ X ]
În atenţia tuturor pescarilor amatori! Din 16 mai este permis pescuitul la scrumbia de Dunăre
5 Mai

Agenția de Mediu anunță că începând cu data de 16 mai este permis pescuitul sportiv, amator și de agrement la Scrumbia de Dunăre (Alosa immaculata), transmite CURENTUL.

Scrumbia de Dunăre este un peşte de sezon, care trăieşte în Marea Neagră iar în perioada aceasta, timp de aproximativ două luni şi jumătate, migrează în fluviul Nistru pentru reproducere și hrană.

Astfel, conform prevederilor Ordinului Agenției de Mediu nr. 15 din 30 aprilie 2021, deținătorii permiselor de pescuit au dreptul să pescuiască în perioada de prohibiție doar această specie, timp de 30 de zile consecutive, de la 16 mai 2021 până la 14 iunie 2021.

Pescuitul este posibil în cursul inferior al fluviului Nistru, de la satul Palanca, raionul Ştefan Vodă şi până la barajul Centralei hidroelectrice Dubăsari, precum şi pe braţul Turunciuc.

În restul bazinelor acvatice din ţară și pentru restul speciilor de pești, rămâne în vigoare regimul de prohibiţie, valabil până pe data de 14 iunie 2021.

Cristina Parfeni

182308425_793012864657903_7405185795301119022_n

Inapoi la arhiva noutaților