[ X ]
În atenția mediului de afaceri! De la 1 ianuarie se aplică nomeclatura combinată a mărfurilor la versiunea Sistemului Armonizat
22 Ianuarie

Serviciul Vamal anunță că, începând cu 01 ianuarie 2020, se aplică Nomenclatura combinată a mărfurilor actualizată la versiunea 2017 a Sistemului Armonizat, așa cum prevede Legea nr. 275/2018, transmite CURENTUL.

Nomenclatura combinată a mărfurilor este divizată în 21 de secțiuni și 97 de capitole, cu note explicative pentru fiecare capitol.

Aplicarea acesteia are ca scop eficientizarea operațiunilor de import și export efectuate de către agenții economici autohtoni și contribuie la facilitarea comerțului transfrontalier al Republicii Moldova.

Conform Convenției internaționale privind sistemul armonizat de descriere și codificare a mărfurilor din 14 iunie 1983, aprobat de Organizația Mondială a Vămilor, la care Republica Moldova este parte, este prevăzută actualizarea la fiecare 4 ani calendaristici a codificării și descrierii mărfurilor.

Astfel, începând cu 2017 a intrat în vigoare versiunea nouă, care a putut fi implementată și în Republica Moldova odată cu racordarea legislației naționale și a cadrului normativ la Legea nr. 275/2018.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților