Serviciul Vamal informează că, începând cu data de 01 octombrie 2022, au intrat în vigoare prevederile Legii nr. 248/29.07.2022 privind acordarea scutirii de plata drepturilor de import pentru cetățenii Republicii Moldova care revin cu traiul în Republica Moldova, informează CURENTUL.
Astfel, din 1 octombrie, cetățenii Republicii Moldova care sunt stabiliți cu traiul în străinătate și intenționează să revină cu traiul în Republica Moldova, pot beneficia de scutire de plata drepturilor de import pentru bunurile personale.
Pentru ca persoana să beneficieze de scutire la revenire cu traiul în Republica Moldova este necesar să fie respectată procedura legală, și anume să fie completat acest model de cerere și ulterior să fie transmisă prin email la adresa diaspora@customs.gov.md.
La cerere este necesar să fie anexate dovada cetățeniei Republicii Moldova, precum și, în cazul deținerii altor cetățenii, acte de identitate confirmative aferente acestor cetățenii; dovada deținerii permisului de ședere permanentă sau provizorie ori dovada achitării taxelor şi impozitelor în interesul statului în care s-a aflat (dovadă eliberată de autoritățile competente ale statului respectiv) sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat; lista bunurilor în care este indicată cantitatea, calitatea, natura obiectelor de uz personal, care urmează a fi introduse cu scutire; declarația pe propria răspundere cu privire la veridicitatea documentelor prezentate, conform modelului aprobat de Serviciul Vamal; datele de identitate, datele de contact, adresa de domiciliu sau reședință temporară, atât pe teritoriul statului străin, cât şi pe teritoriul Republicii Moldova, adresa electronică.
În cazul dacă se intenționează introducerea unui mijloc de transport, atunci se anexează și dovada deținerii permisului de conducere perfectat pe numele persoanei, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul supus scutirii și actul de proprietate asupra vehiculului pentru care este solicitată scutirea, și declarația pe propria răspundere, conform modelului aprobat de Serviciul Vamal, potrivit căreia vehiculul nu este destinat activității comerciale sau de producție şi nu va fi folosit în scop comercial pe o perioadă de 3 ani.
Este important, ca la cerere să fie anexate dovada deținerii permisului de ședere permanentă sau provizorie ori dovada achitării taxelor și impozitelor în interesul statului în care s-a aflat (dovadă eliberată de autoritățile competente ale statului respectiv) sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat și dovada deținerii permisului de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul supus scutirii – și anume copiile legalizate ale traducerilor în limba română.
Serviciul Vamal confirmă recepționarea cererii în format electronic și comunică solicitantului, în termen de 2 zile lucrătoare, informații cu privire la înregistrarea acesteia.
În procesul de examinare, Serviciul Vamal solicită Poliției de Frontieră verificarea întrunirii de către beneficiar a condiției ca în ultimele 48 de luni de la depunerea cererii, s-a aflat cumulativ cel puțin 36 de luni în afara teritoriului Republicii Moldova, iar Poliția de Frontieră urmează să comunice informația respectivă în termen de 5 zile lucrătoare.
În termen de 15 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererii, Serviciul Vamal verifică dacă solicitantul întrunește condițiile stabilite de lege și informează solicitantul despre decizia aprobată.
După ce a fost primit avizul de la Serviciul Vamal, care este valabil pe un termen de 3 luni din momentul recepționării acestuia, persoana poate să introducă în Republica Moldova bunurile indicate în cerere cu aplicarea scutirii.
Astfel, când persoana se prezintă în postul vamal de frontieră cu bunurile, este necesar să prezinte toate actele anexate la cerere și transmise în momentul solicitării prin email, deja în original.
Menționăm, că acordarea scutirii de plata drepturilor de import se aplică persoanelor eligibile doar o singură dată.
Bunurile pentru care poate fi solicitată scutirea de plata drepturilor de import și alte informații la subiect pot fi consultate în următoarea rubrică ”Diaspora”.