Consolidarea relaţiilor bilaterale prin valorificarea potenţialului comercial-economic, social-umanitar, intensificarea rapoartelor politice, extinderea cadrului juridic bilateral, precum şi interesul pentru deschiderea Ambasadei Republicii Moldova la Buenos Aires, au constituit subiectele discuţiei în cadrul întrevederii secretarului de stat al MAEIE pentru afaceri juridice, Carolina Perebinos cu ambasadorul Republicii Argentina în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, Felipe Alvarez de Toledo, transmite CURENTUL.
În cadrul întrevederii, interlocutorii au subliniat buna cooperare dintre ţările noastre, înregistrată pe parcursul celor 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi interesul reciproc pentru consolidarea acestora în diverse domenii
În special, cei doi oficiali au menţionat necesitatea valorificării potenţialului existent pe dimensiunea comercial-economică, prin organizarea misiunilor oamenilor de afaceri şi prin stabilirea contactelor dintre instituţiile sectoriale din ţările noastre. A fost reliefată oportunitatea organizării vizetelor reciproce la diferite nivele. De asemenea, a fost apreciată buna cooperare dintre cele două state în cadrul organizaţiilor internaţionale şi enunţată necesitatea extinderii cadrului juridic bilateral existent.
Totodată, oficialii au exprimat convingerea că deschiderea Ambasadei Republicii Moldova la Buenos Aires va contribui esenţial la aprofundarea şi extinderea relaţiilor bilaterale.
A fost abordat inclusiv subiectul facilitării călătoriilor reciproce ale cetăţenilor din ambele state, în contextul recentei aboliri unilaterale de către Republica Moldova a regimului de vize pentru cetăţenii argentinieni.
Amintim că relaţiile diplomatice dintre Republica Moldova şi Republica Argentina au fost stabilite la 8 martie 1993.
Cristina Parfeni