[ X ]
În 2020 Moldtelecom a reușit să ramburseze și să diminueze creditul companiei cu peste 20% față de anul 2019, iar costurile companiei au fost reduse cu 7%
7 Iulie

Deși anul 2020 a fost un an pandemic, cu multe încercări pentru businessul moldovenesc, Moldtelecom a reușit să ramburseze și să diminueze creditul companiei cu peste 20% față de anul 2019. La fel și costurile companiei au fost reduse cu 7%, ceea ce a constituit 111 mln. lei.

Sursele oficiale ne-au comunicat că, diminuarea costurilor nu a afectat personalul companiei, ba din contra, la finele anului 2020 numărul mediu de angajați a fost într-o ușoară creștere față de 2019. Pe parcursul anului 2020 compania a achitat defalcări în bugetul statului sub formă de taxe și impozite în valoare de 388,5 mln lei, ceea ce a constituit cu 4%, mai mult decât în 2019.

Analizând datele oficiale publicate de ANRCETI, compania Moldtelecom este singurul operator care a reușit să crească numărul de abonați la serviciile de telefonie mobilă, începând cu anul 2019 și până în anul 2020, cu 12,9% și cota de piață cu 2 puncte procentuale, deși în anul 2020 piața de telefonie mobilă a fost în descreștere. Acest fapt a dus la mărirea veniturilor la telefonie mobilă cu 2,7% și cota de piață cu 0,6 puncte procentuale.

Conform aceleiași surse, Moldtelecom este lider în ceea ce privește traficul generat de utilizatorii de internet mobil (GB). În anul 2020, compania a înregistrat o creștere de 25,1%, astfel având o cotă de piață de 54,5% din traficul generat de Internet mobil.

De asemenea, compania Moldtelecom a înregistrat o creștere de circa 11% a numărului de abonați la serviciul de IP Televiziune pentru anul 2020.

Printre realizările este faptul că și în anul 2020 Moldtelecom continuă să fie lider după numărul de abonați internet fix în bandă largă, deținând o cotă de piață de circa 61% și cea mai vastă și performantă infrastructură de fibră optică, dezvoltată la nivel național.

De asemenea, compania Moldtelecom rămâne a fi lider absolut pentru piața de telefonie fixă, cu o cotă de piață de 93,8%.

Inapoi la arhiva noutaților