Tuberculoza este una dintre problemele prioritare de sănătate publică în plan național, țara aflându-se printre țările cu povară înaltă a tuberculozei multidrogrezistente din lume. Reieșind din aceasta, rolul semnificativ calitativ al entității se conturează în aspectul acordării serviciilor către pacienți.
În context, Curtea de Conturi a Republicii Moldova, la data de 15 decembrie curent, a examinat Raportul auditului conformității privind gestionarea patrimoniului public și a resurselor financiare de către IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” în anii 2021-2023 (6 luni).
Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” este о instituție medico-sanitară publică, fondată de Ministerul Sănătății, care acordă servicii medicale populației în domeniul ftiziopneumonologie. Instituția este responsabilă de coordonarea, implementarea și monitorizarea realizării Programului național pentru combaterea tuberculozei.
Instituția medicală auditată își desfășoară activitatea ре principiul autonomiei financiare, de non-profit. Astfel, ponderea cea mai mare a veniturilor o reprezintă finanțările de la Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) ce constituie aproximativ 73%, urmată de veniturile din ajutor umanitar 17%, în anul 2022.
Patrimoniul gestionat de instituția medicală aparține în totalitate statului și, în aspectul existenței și componenței materiale, la finele anului 2022, valoarea activelor gestionate au constituit peste 273 milioane lei.
La capitolul gestionării patrimoniului public, auditul a constatat probleme și neconformități aferente proceselor de înregistrare a drepturilor asupra patrimoniului de stat transmis în gestiune economică și cu titlul de proprietate, nefinalizarea proceselor de delimitare a patrimoniului și transmitere a terenurilor, ceea ce conduce la denaturarea situațiilor patrimoniale și financiare ale entității și generează riscuri de pierdere a acestuia.
Astfel, entitatea nu a asigurat înregistrarea conformă a 3 clădiri în Registrul bunurilor imobile, nu a înregistrat în evidența contabilă alte 8 clădiri, în valoare estimată de audit de cca. 271 mii lei cu suprafața de 590,20 m.p,, drepturile asupra cărora le dețin conform datelor cadastrale. De asemenea, s-a constat înregistrarea în evidență a unui bun imobil în valoare de 43,9 mii lei cu suprafața de 46,40 m.p., în timp ce drepturile de proprietate le deține un agent economic.
În context, au fost admise neconformități aferente a 18 bunuri imobile în valoare de 6,2 mil. lei.
Auditul denotă că din cele 37 clădiri deținute de instituție, 22 clădiri sunt funcționale, iar 15 nefuncționale, toate fiind amplasate în cadrul clinicii Vorniceni. Pentru 13 clădiri neutilizate continuă să se calculeze uzura, care pentru perioada auditată a constituit 205 mii lei, iar uzura totală cumulată a acestor clădiri înregistrată la 30.06.2023 constituie cca. 2,6 mil. lei. Astfel, atribuirea cheltuielilor generate de uzura clădirilor, care nu sunt utilizate în activitatea instituției, influențează direct formarea costului serviciilor.
De asemenea, entitatea deține în evidență 4 blocuri locative în s. Vorniceni, cu 93 de apartamente care au fost repartizate colaboratorilor, însă nu a fost finisată procedura de înregistrare a drepturilor asupra acestora.
Cu referire la la Clinica amplasată în s. Vorniceni, se denotă că, numărul de pacienți pe parcursul anilor 2021-2023 a scăzut de la 78 la 12 persoane pe zi, situație determinată și de micșorarea numărului de bolnavi pe țară de la 3770 în anul 2014 până la 1790 în anul 2022. În același timp cheltuielile aferente întreținerii funcționalității acesteia se majorează, în anul 2022 constituind 20,5 mil. lei. Această situație creează o presiune asupra situației economico-financiare a entității auditate, precum și asupra costurilor serviciilor medicale prestate.
Spitalul din Vorniceni este cea mai veche instituție pentru tratarea tuberculozei din Republica Moldova. Acesta deține o capacitate de 350 paturi, dintre care 110 funcționale în blocul nr. 1 și 240 în blocul nr.2 care nu este dat în exploatare. În anul 2005, când numărul cazurilor de tuberculoză a atins un record, înregistrând o creștere de trei ori față de anii ‘90, renovarea instituției a devenit o prioritate. Astfel, primul bloc al spitalului a fost dat în exploatare în 2008, acesta fiind funcțional cu un potențial bine amenajat pentru primirea și tratarea pacienților. De asemenea, au fost renovate clădirile adiacente, precum bloc alimentar pentru pacienți, bloc alimentar pentru colaboratori. bloc morfopatologic, sală de conferințe etc. Actualmente resursele nu sunt folosite la potențialul maxim, unele fiind neutilizate.
În anul 2021, IMSP IF „Chiril Draganiuc” s-a adresat către fondator cu propunerea de a reorganiza serviciul spitalicesc specializat prin crearea unei instituții medicale de nivel republican cu instituirea unui management comun, cu optimizarea numărului de paturi. Până la moment autoritățile statului nu au stabilit o viziune asupra schimbării destinației clinicii și folosirii acesteia în alte scopuri.
Auditul constată lipsa deciziilor oportune în raport cu blocul nr. 2 clinica din Vorniceni, care nu este dat în exploatare și nu contribuie la gestionarea conformă și eficientă a patrimoniului.
Începând cu anul 2018, CCRM a elucidat aspectul privind managementul defectuos al investițiilor în blocul curativ nr. 2, iar prin hotărârile Curții de Conturi, anual s-au emis recomandări de a întreprinde măsuri în vederea clarificării acestei situației și identificării soluțiilor optime, care până în prezent nu au fost implementate.
Iregularități au fost identificate și în procesul de gestionare a utilajelor medicale.
Auditul denotă că unele utilaje în valoare de 1,2 mil. lei nu sunt utilizate în activitatea de prestare a serviciilor medicale, iar entitatea calculează uzura care este trecută la cheltuieli, și atribuită la costul serviciilor prestate pacienților. De exemplu, entitatea deține o incintă frigorifică (214,9 mii lei), care conform evidenței contabile a fost pusă în funcțiune în anul 2012, fiindu-i calculată uzura, însă dispozitivul este păstrat în secție nou, neutilizat. Concomitent, au fost identificate 2 ventilatoare (194,8 mii lei), 3 aparate de terapie intensivă repartizate spre utilizare încă în 2022, însă acestea sunt păstrate noi în cutii.
Cu referire la procesul de asigurare a alimentației pacienților, se relevă că acesta nu este asigurat regulamentar, prin corelarea numărului efectiv de pacienți, cu necesitățile de produse alimentare. Astfel, se constată că informația zilnică privind numărul de pacienți incluși pentru alimentare, deviază între 1-6 pacienți per secție, preponderent mai mic, comparativ cu necesitățile de alimente. În aceste condiții se conturează riscul nerespectării normativelor porțiilor distribuite.
Procesul de utilizare a resurselor financiare, este însoțit de neconformități în special în aspectul neaplicării conforme a normelor ce reglementează procesele de salarizare, achiziții, alimentație, care participă la formarea costurilor. Aceste situații au fost determinate de insuficiența controalelor interne.
În procesul remunerării muncii, se atestă insuficiența mecanismelor instituționale de control, ce a cauzat calcularea și achitarea neregulamentară și nejustificată a salariilor pentru unele persoane. Astfel, s-a constatat că pentru 34 de angajați au fost achitate 52 de plăți salariale în sumă de 47,1 mii lei în timp ce angajații nu se aflau în Republica Moldova. De menționat, că pe parcursul misiunii de audit, entitatea a inițiat procedura de returnare a mijloacelor financiare, prin emiterea ordinului și colectarea cererilor de restituire.
Cu referire la tratarea pacienților cu medicamente antituberculoase, Curtea de Conturi denotă că managementul a fost realizat corespunzător. Astfel, IMSP IF „Chiril Draganiuc” în calitate de coordonator al Programului Național de răspuns la tuberculoză, asigură determinarea necesităților de medicamente pentru toți pacienții din republică inclusiv procurarea, recepționarea, stocarea precum și distribuirea medicamentelor în teritorii. Auditul nu a identificat neconformități la aceste procese.