Asociația pentru Democrație Participativă ADEPT, Centrul analitic „Expert-Grup” și Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) au monitorizat cele 69 de acțiuni întreprinse în cadrul Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare în 13 domenii, a căror termen de implementare a expirat la 31 iulie 2016, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă comun al celor trei organizaţii, experții au constatat că jumătate din cele 69 de acțiuni planificate de Guvern în Foaia de parcurs au fost realizate pe deplin și fără deficiențe. Restul acțiunilor „fie au fost realizate cu deficiențe legate de conținutul acestora sau nerespectarea prevederilor legale privind procedura legislativă şi transparenţa decizională, fie nu au fost realizate deloc”.
„Astfel, către sfîrşitul lunii iulie, 35 (51%) din acțiunile incluse în Foia de parcurs au fost realizate fără deficiențe; 24 (35 %) au fost realizate cu deficiențe, iar 10 acțiuni (14%) nu au fost realizate”, notează sursa citată.
Experţii precizează că „la estimarea îndeplinirii prevederilor Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare accentul a fost pus pe calitatea actelor adoptate/acţiunilor întreprinse și mai puțin pe respectarea termenelor de realizare, deoarece acestea deseori au fost ireal de restrînse”.
Printre principalele restanțe în vederea implementării obiectivului „instaurarea bunei guvernări şi a statului de drept” experţii numără: reformarea Centrului Național Anticorupție, adoptarea unui nou Cod al audiovizualului și demonopolizarea pieții mediatice, transferul mijloacelor bănești pentru finanțarea partidelor politice.
„Atribuirea calificativului de realizat cu deficiențe presupune că în procesul de realizare a acțiunii au fost depistate probleme ce țin de: respectarea prevederilor legale cu privire la procedura legislativă, transparența în procesul decizional, conținutul actului adoptat sau acțiunile întreprinse nu sînt conforme spiritului sau scopului acțiunii sau sînt contrare angajamentelor internaționale”, se spune în comunicat.
Cristina Gurez