foto: timpul.mdFostul viceprim-ministru pe probleme sociale, Ion Negrei, astăzi cercetător în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, vorbește într-un interviu acordat pentru CURENTUL despre probleme ale istoriei Basarabiei. Istoricul se referă la evenimentele din perioada interbelică, atunci cînd actualul teritoriu al R. Moldova a fost în componența României, dar și aspecte legate de activitatea sa politică.
Cu ce se ocupă în prezent fostul viceprim-ministru, Ion Negrei. Odată ce nu vă revedem în viața politică a țării, să înțelegem că activitatea științifică vă este mult mai pe plac?
I.N.: Activitatea științifică este una din preocupările mele mai vechi și, dacă e să recunoaștem, am revenit la știință după o scurtă perioadă de activitate politică. Actualmente, activez în cadrul Institutului de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei, cercetez unele probleme ale istoriei moderne, care îmi sunt aproape, foarte dragi. Şi nu le cercetez, să zicem aşa, din interes sportiv, subiectul care mă preocupă are impact direct asupra realităților din R. Moldova. De aceea, să zicem că sunt retras din politică nu este chiar corect, deoarece orice activitate științifică, dar mai ales cea istorică, are și un impact politic asupra mentalității populației și a clasei politice. Cu părere de rău, unii lideri politici neglijează învățămintele istoriei, istoria ca ştiinţă şi istoria ca disciplină şcolară, și în rezultat, la problemele pe care ni le-au creat cineva cândva mai adăugăm și noi altele. Nu le rezolvăm, ci le creăm.
Una din problemele ce ne vizează direct ține de identitatea noastră națională. Nu se dorește ca să fie rezolvată pe baze științifice și întotdeauna se dă numai o tălmăcire politică, ceea ce nu va contribui nicidecum la depășirea acestei stări de incertitudine.
Recent a apărut de sub tipar o nouă lucrare istorică semnată de Dvs. Ce evenimente ați abordat și ce figuri istorice sunt evocate în acest volum?
I.N.: În ultimul timp, în colaborare cu colegii, am publicat câteva cărți. Două lucrări sunt dedicate vieţii şi operei lui Ion Pelivan: studiul monografic”Ion Pelivan-părinte al mișcării naționale din Basarabia”, în colaborare cu Gheorghe Negru, de la Chișinău, și Ion Constantin, de la București. Este un studiu monografic, despre viața și activitatea celui mai veritabil om politic din spațiul basarabean de la începutul sec. XX. Este personalitatea care a exprimat în cel mai strălucit mod identitatea noastră, a făcut politică de bună calitate la nivel naţional, aceasta încadrându-se perfect în politica europeană a timpului. Ion Pelivan a fost personalitatea care a elaborat concepția mișcării naționale din Basarabia din momentul căderii țarismului. A demonstrat că mișcarea națională din Basarabia trebuie îndreptată către repararea acelei nedreptăți istorice care s-a făcut poporului băştinaş din spaţiul pruto-nistrean la 1812, orientând-o pe acest făgaş. A fost „naşul” acestei concepţii şi a avut ”finii” săi, adepții săi, care au îmbrăţişat în totalitate această concepție. În sensul acesta s-a manifestat Ion Pelivan ca om politic. În 1917-1918, după căderea autocraţiei ruse, fiecare popor din fostul imperiu a avut liderii săi politici, care au dirijat mișcarea națională în scopul obținerii drepturilor și libertăților sociale, naționale și politice de care au fost lipsite în perioada stăpânirii străine. Pentru românii din Basarabia, Ion Pelivan a fost liderul incontestabil al acestei mișcări. A făcut politică de talie europeană și prin faptul că, Pelivan a reprezentat România și Basarabia la Conferința de Pace de la Paris de la 1919-1920, for internaţional care a recunoscut legitimitatea Actului Unirii Basarabiei cu România, ceea ce este o probă că politica pe care a făcut-o clasa politică din Basarabia, inclusiv Ion Pelivan, a fost de esență europeană. Această politică a consunat perfect cu principiul naționalităților, principiu care prevedea că după căderea şi destrămarea imperiilor – o formă abuzivă şi depăşită de organizare politică a statelor – fiecare națiune trebuia să-și organizeze viaţa politică în hotarele etnice. După căderea imperiilor, după primul război mondial, a prevalat acest principiu de organizare statală, pe baze etnice, conform căruia fiecare națiune trebuia să-și organizeze statul său. Dacă ar fi să facem o paralelă, pentru că spuneți că facem mai puțină politică, astăzi pașii noștri spre euro-integrare nu sunt altceva decât o revenire la ceea ce am avut după primul război mondial, am păstrat-o în perioada interbelică și ,după câteva decenii de totalitarism sovietic, astăzi revenim și la valorile naționale, democratice și cele europene. Ceea ce au făcut predecesorii noștri. În acest context este imperios necesar să valorificăm și să o cunoaștem opera oricărei figuri politice din spațiul basarabean, care a activat în această direcție.
Care este cea de a doua lucrare?
I.N.: Împreună cu aceiaşi colegi, am identificat, am selectat și am editat o lucrare intitulată „Ion Pelivan, istoric al mişcării de eliberare naţională din Basarabia”, volum consistent de peste 600 de pagini, care întrunește studiile lui Ion Pelivan, pentru că în afară de om politic a fost și om al cărții, un om de înaltă cultură. Fiind de formație jurist, cu pregătire la Universitatea din Tartu (Estonia), a făcut cercetări în domeniul istoriei, politicii, diplomației, relaţiilor internaţionale,culturii noastre românești. În volum, de asemenea, am inclus memoriile lui Ion Pelivan, care se referă la activitățile desfășurate în Basarabia. Prin acesta am căutat să readucem în actualitate personalitatea lui Ion Pelivan.
Cea de a treia carte, editată în 2013, în colaborare cu colegul Ion Constantin de la Bucureşti, reprezintă o nouă ediţie, substanţial completată, a lucrării editate de noi în 2009 şi este dedicată lui Pantelimon Halippa, fost vicepreședinte și apoi președinte al Sfatului Țării, iarăși o mare figură politică din spațiul basarabean, care a avut o longevitate politică de admirat, a activat în perioada ţaristă, interbelică, dar ne-a reprezentat cu onoare pe noi, basarabenii, în fața instituțiilor europene, şi în deceniile postbelice, când climatul politic din această parte a Europei nu era tocmai favorabil pentru a te pronunţa în susţinerea valorilor democratice, naţionale şi europene. În perioada respectivă, ne-a reprezentat pe noi, așa precum a făcut-o și Ion Pelivan în 1919-1920. Pe lîngă studiul monografic din fruntea volumului, am introdus în lucrare memorii, demersuri, amintiri, articole în care el, deși a trăit și în perioada totalitarismului sovietic din RSSM și România socialistă, punea problema revenirii la valorile naționale românești, se pronunţa pentru cultivarea limbii şi respectarea identităţii noastre naţionale, lucruri care, dacă nu le luăm în seamă, nu le dezvoltăm și nu le implementăm în practică, se agravează și batem pasul pe loc.
O bună parte din cercetările Dvs. sunt dedicate evenimentelor de la 1918, Unirii Basarabiei cu România și personalităților care s-au făcut remarcate în această perioadă. Prin ce v-a captivat anume această perioadă, de ce sunt atît de importante aceste pagini pentru istoria noastră?
I.N.: În 1917-1918, în Basarabia s-a scris cea mai frumoasă pagină de istorie politică, subliniez de istorie politică autentică. În rest, noi cei din spaţiul dintre Prut şi Nistru am fost prizonierii politici ai altcuiva. Doar în cazul în care demersul nostru pro-european va avea o finalitate reuşită, aceasta va fi o a doua pagină de istorie politică scrisă în spațiul nostru. Dar, deocamdată, cea mai frumoasă a fost scrisă la 1917-1918, de lideri politici basarabeni Pan Halippa, Ion Pelivan, Ion Inculeț, Ion Buzdugan, Anton Crihan, Constantin Stere și alții. Ei au făcut politică în interesul populației băștinașe. Activitatea lor politică a fost îndreptată spre satisfacerea interesului național și social (s-a făcut reforma agrară și altele) a populației băștinașe.
Cealaltă istorie politică din spațiul basarabean a fost scrisă din afară, pentru că, în 1940, 1944 și în deceniile care au urmat, alții au scris istoria și au experimentat asupra destinului poporului nostru. Iată prin ce sunt captivanți anii 1917-1918 și de ce din acest segment de istorie trebuie să tragem învățăminte. Atunci, în acei ani, noi am fost în Europa, alături de popoarele europene, sprijiniți și recunoscuți, în hotarele noastre firești, beneficiind de drepturi și libertăți democratice. În rest, în perioada postbelică, am cunoscut totalitarism, abuz, represiune și alte cataclisme sociale.
Pentru mine ca istoric, dar și pentru colegii mei, important este să valorificăm aceste spaţii istorice în care ne-am afirmat în plan european. Am fost ceea ce suntem ca identitate naţională şi totodată europeni în anii 1917-1918, în perioada interbelică, am păstrat şi am beneficiat de aceste calităţi umane atîta timp, cît am putut să ne păstrăm integritatea națională și politică.
Ați vorbit atît de frumos despre Ion Pelivan și Pan Halippa, despre care au fost publicate, pînă în prezent mai multe lucrări. Credeți că au fost studiate suficient personalitățile istorice din perioada interbelică?
I.N.: La acest capitol avem mari restanţe. Noi suntem abia la începutul studierii vieții, activității și operei generaţiei interbelice. La momentul de faţă, avem studiată, într-o măsură oarecare, opera lui Stere, Pelivan, Halippa, Gherman Pîntea și o serie de alte personalități. Prea puțin cunoaștem opera acestora, dar sunt personalități care merită. De exemplu, nu există studii monografice despre Ion Inculeţ, Ion Buzdugan, Anton Crihan, Vasile Stroescu etc., etc. Același lucru se poate spune despre Elena Alistar, o femeie care s-a manifestat plenar în viaţa politică şi culturală a Basarabiei în perioada interbelică. Astăzi avem nevoie de modele de factură națională care să ne îndrumeze pe drumul nostru european. Ceea ce este național este și european. Când neglijăm valorile astea, ne împotmolim și nu găsim drumul pe unde trebuie să mergem. De aceea, lipsa unor lucrări de acest gen şi rămânerea noastră în prizonieratul unor elaborări teoretice în domeniul istoriei din perioada comunistă, de esenţă cominternistă, generează foarte multe probleme. Astăzi ca niciodată avem nevoie de studii, efectuate la modul serios și științific, nu la cel propagandistic. Noi, spre exemplu, în lucrările publicate, am prezentat aceste personalități așa cum au fost ele, în toată complexitatea lor. Meritul lor este în conjunctura politică complicată au știut să se manifeste și au înțeles parcursul care trebuie să-l urmeze Basarabia dezrobită. N-a fost o clasă politică perfectă, bine instruită, căci Basarabia, care, în perioada absolutistă ţaristă nu a cunoscut o viață națională, nici nu a putut pregăti o asemenea clasă politică. Am avut o mână de intelectuali formaţi în condiţii improprii de manifestare politică, dar care, la momentul oportun, au ştiut să se încadreze în curentul politic european, în mișcarea de eliberare națională şi democratică.
De ce ei erau atît de răzlețiți? Este o caracteristică comună și pentru politicienii de astăzi, a timpurilor pe care le trăim acum?
I.N.: În lucrările noastre scriem despre dispersarea forţelor politice. Este un fenomen cunoscut, general şi explicabil în acelaşi timp. Coeziune politică deplină nu a existat nici în 1917-1918. Dar, esenţial este faptul este că la acel moment opţiunea naţională şi totodată europeană a fost dominantă. Ulterior, s-a întâmplat un lucru regretabil, dar şi explicabil totodată: coeziunea națională a fost înlocuită cu sciziunea politică. Cei care au activat la început în bloc, intrând în viața politică românească au fost atrași de partidele existente în România. Oamenii politici basarabeni integraţi în sistem democratic din România, la edificarea căruia au contribuit şi ei, s-au plasat pe acel segment politic care era mai aproape de viziunile lor politice. Altceva este că populația, care a căpătat dreptul la vot,dar care avea o insuficientă pregătire politică, dar în mare parte şi intelectuală, a fost antrenată într-un politicianism de prost gust. Analfabetismul populaţiei, menţionăm doar faptul că după Primul Război Mondial, România avea o cotă semnificativă de populație analfabetă, iar în Basarabia nivelul ajungea la 80-90%, a deschis largi perspective ca politicienii să ”jongleze” în faţa electoratului. Dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că în sistemul democratic fiecare cetățean a devenit stăpân pe votul său, neștiind în mare parte pe care factor politic să-l susţină și pe care să-l penalizeze. Nepregătirea electoratului a jucat festa în viața politică românească. Acest fenomen s-a manifestat nu doar în România, dar a avut implicaţii mai grave în acele state ce suportau consecințele unor vechi regimuri. Pentru Basarabia, consecința de bază a regimului vechi țarist a fost analfabetismul de masă. Trebuie luat în considerație faptul că, după victoria bolșevismului în 1917, în Rusia, s-a început și o competiție politică în acest spațiu. Exista o ingerință din afară și un segment de populaţie din acest spaţiu a căzut în mrejele propagandei sovietice. Și politicienii nefiind pregătiți pentru un asemenea joc dur, și nici electoratul de rând, am avut, din păcate, un politicianism mai pronunțat, în care s-au încadrat și basarabenii. Nu cred că s-ar fi putut păstra un monolit strict basarabean, monolitul trebuia creat şi întreţinut la nivel naţional, în cadrul statului român. Dar perioada de creare a unităţii naţionale a fost prea scurtă, din 1918 până în 1940. În doar 22 de ani a fost foarte dificil să se consolideze monolitul naţional constituit din 4 părți componente. Transilvania, Bucovina, Basarabia și Regatul Vechi – fiecare au venit cu regimuri diferite și cu moștenirile lor vechi. Dar noi încercăm să tragem învățăminte din toate acestea, deoarece avem astăzi niște realități care, în mare parte, au niște similitudini și în societatea noastră.
Ați studiat mult timp prin arhive și biblioteci. Pe cât de ingrată este munca unui cercetător, a omului de știință din R. Moldova?
I.N.: În cercetare poate să rămână doar un pasionat incorigibil. Alți trec doar pe alături, își fac un nume, lansând o carte două, părăsind domeniul. Este foarte greu. Deoarece, la noi, statutul cercetătorului, a savantului, dar mai ales a celui din domeniului istoriei nu este apreciat de societate. Frecvent răsună declaraţii, chiar a unor politicieni care se consideră de frunte, că istoricii sunt de vină de ceea ce se produce astăzi în societate. În loc să aplece urechea la spusele istoricilor, care stăpânesc expertiza de veacuri, a mai multor generații, vin, cum se spune, cu istoria în spate, se neglijează competenţa acestora, ei parcă devin inutili societății. Într-o societate democratică istoricii trebuie să fie ascultați. Nu degeaba în popor se spune că dacă nu avem bătrâni trebuie să-i cumpărăm și să-i avem pentru că bătrânul este acel tezaur de experiență a vieții. În acest sens, istoricul, prin studiul pe care îl face, prin cercetare, însumează experiența mai multor generații, mai multor „bătrâni”. În felul acesta trebuie tratat istoricul, ascultat și, într-o măsură oarecare, recomandările, sugestiile pe care le face să fie folosite în beneficiul societății. Un cercetător istoric trăiește pe seama societății, iar rezultatul cercetării sale trebuie să fie consumat, adus în beneficiul cetățeanului, prin carte și iluminare. Aceasta este menirea istoricului, să facă mai multă lumină, mai multă conștiință și adevăr, ca omul să se simtă mai liber. Pentru că un om pregătit are și libertatea de alegere și acțiune.
O parte din istorici și politologi critică actul unirii de la 1918 și, în genere, perioada aflării Basarabiei în cadrul României. Credeți că, dacă teritoriul actual al R. Moldova s-ar fi aflat și astăzi în cadrul statului român, evoluția noastră ar fi fost mult mai benefică?
I.N.: Indiscutabil că păstrarea unității naționale românești de la 1918 ar fi fost un mare beneficiu. Astăzi am fi avut în faţă o sută de ani de statalitate românească, despre care am vorbit că începuse să se cimenteze în perioada interbelică. Dar evenimentele au fost de așa natură că, în scurtă perioadă de construcție politică şi unitate naţională s-a prăbușit, prin evenimentele din 1940 și 1944. Aflarea basarabenilor în componența statului român ne-ar fi ferit, în perioada postbelică, de foarte multe primejdii. Poate nu cunoșteam totalitarismul, poate nu cunoșteam experiența amară a deportărilor, a foametei și, cu siguranță, nu se exercita asupra noastră acel experiment de deznaționalizare, ne formam într-un mediu firesc, național. Vorbeam limba mult mai bine, aveam o conștiință de neam și eram europeni în adevăratul sens al cuvântului. Și astăzi poate primeam pe alții în Uniunea Europeană și nu stăteam noi la ușa Uniunii Europene, rugându-i pe alţii să ne accepte. Iată care era perspectiva noastră în cadrul statului român.
Clar lucru că evenimentele din 1940, reeditate în1944, au lăsat o amprentă colosală asupra destinului basarabenilor și incertitudinile care sunt astăzi în societatea moldovenească sunt o consecință a totalitarismului. Din păcate, consecinţele trecutului astăzi sunt atât de bine exploatate politic. Afirmaţiile unor forțe politice precum că păstrându-ne într-o formulă separată de statul român, în perioada interbelică am fi înflorit sunt o aberație. Orice națiune se dezvoltă, se afirmă numai într-un cadru național, indiferent dacă place sau nu place unora să recunoască. Ca parte componentă a națiunii române este firesc ca basarabenii să se dezvolte în cadrul acesta firesc. Nu este nimic condamnabil, când un popor vrea să-și vadă întregirea națională împlinită.
Dacă vi s-ar propune să reveniți într-o funcție guvernamentală, în politică, ați face-o?
I.N.: Prin ceea ce discut acum, mă consider prezent în politică. Susţin afirmaţiile de genul că istoricii fac politică, dar vin cu completarea că fac politică de speță bună. Nu știu de ce se creează impresia că politica o fac numai câțiva aleşi, cei care se văd la televizor. Politică face fiecare cetățean, prin votul pe care îl acordă unui agent politic, prin activitățile cotidiene pe care le desfăşoară. Noi toți susţinem că avem o identitate, că avem o opțiune politică. Opțiune europeană a cetăţeanului nostru este o opțiune politică. Politică este şi opțiunea unui segment de populaţie spre alte spații, decât cele europene. Esenţial este ca această politică să fie orientată pe un făgaș constructiv și nu distructiv. Astăzi, când ni se oferă această șansă de integrare europeană, de revenire la democrație, la valorile naționale, este o șansă istorică pentru noi, și cetățeanul trebuie să se pătrundă de oportunitatea oferită de istorie și să o exploatăm cu maxim beneficiu. Așa cum au făcut-o înaintașii noștri în 1917-1918. În criză politică generală din spaţiul european de după Primul Război Mondial am știut să manevrăm şi am obținut câștig de cauză. Dacă reușim să ajungem la o finalitate cu integrarea europeană, vom avea o nouă ediție a anului 1917-1918 „Noi în cadrul Europei”. Vom fi ceea ce am fost, nu este nimic nou.
Ce credeți că lipsește curentului politic unionist de la noi?
I.N.: Nu-mi place aceasta sintagmă. Ceea ce am discutat noi nu este neapărat în sens unionist. Mai potrivit ar fi ca partidele noastre să aibă un program democratic, de dezvoltare și afirmare națională și de integrare europeană. Acesta este unionism, aceasta unește. Unește și în cadrul național, unește și în cadrul european prin valorile democratice. Dacă valoarea democratică care este valabilă la Paris, la Roma și la Madrid, este valabilă și la Chișinău, aceasta de acum ne asigură o integrare europeană. O unire europeană. E rău lucrul acesta, nicidecum. Același lucru, dacă noi ar fi să cunoaștem și să cinstim valorile naționale, ar fi un element puternic de integrare națională şi europeană. Integrarea europeană presupune și înglobează și unirea politică, și unirea democratică, și unirea umană. Un francez, un român de la Chișinău sau un rus de la Moscova, care are viziuni democratice, stau de vorbă pe picior de egalitate. Trebuie să căutăm să apropiem oamenii, prin cercetare, prin istorie și prin activitățile noastre politice.
Deci, nu regretați că ați plecat din funcția de la Guvern?
I.N.: Eu nu am avut nici o funcție făcută cadou. Am deținut temporar o funcție și printr-o schimbare a situației politice am părăsit-o. Mă simt bine acolo unde mă aflu astăzi și să dea Domnul să facem fapte bune. Aș vrea ca să avem un succes general și să nu vânăm niște funcții și să ne ținem de ele. Un succes general este mult mai important pentru popor, decât confortul personal.
Vă mulțumim pentru interviu!
Adrian Pancu
