[ X ]
[ X ]
[ X ]
Calitatea în construcții – între reglementări de ordin penal și responsabilitate
4 Iulie

Pe agenda Parlamentului a apărut (sau urmează să apară) un proiect de lege destul de interesant, în opinia mea, despre care au anunțat deja deputații PAS. Acest proiect are ca obiect responsabilitatea penală pentru calitatea proastă a construcțiilor. 

Înțeleg că această preocupare vine ca urmare a unor tragedii recente din țări cum ar fi, spre exemplu, Turcia, unde calitatea proastă a construcțiilor a condus la creșterea numărului de victime urmare a cutremurelor. Chiar dacă nu ne-am confruntat și sper nici să nu ne confruntăm cu astfel de tragedii, consider preocuparea deputaților pe deplin justificată.

Nu vreau să-mi dau cu părerea despre calitatea construcțiilor în Moldova, în general, sau în capitală, în mod deosebit (pentru că aici sunt edificate cele mai multe construcții noi). Nu pot face acest lucru pentru că nu dețin datele (și nu cred că le deține cineva), care m-ar ajuta să creionez tabloul general, dar și pentru că nu ar fi etic și corect să vorbesc de alte companii. În schimb, pot împărtăşi ce înseamnă calitate, siguranță în construcții pentru compania noastră.

Noi tot timpul investim în calitate, fiind și cu gândul la beneficiarii finali ai proiectelor noastre, dar și la imaginea companiei. Calitatea este ceea pe ce noi nu ne-am permis niciodată să facem economii. La fel e și în cazul siguranței, inclusiv din punct de vedere al rezistenței seismice. Apropo, m-a bucurat nespus când am citit recent un material în presă despre companiile de construcții care pun accentul pe rezistența seismică, companiei noastre fiindu-i atribuit un loc de frunte. Eu în general cred că, atunci când se dă în exploatare un obiectiv imobiliar, în prim plan trebuie scoși indicatorii ce țin de calitate și siguranță. Nu indicatori inventați, ci reali, verificați. Restul indicatorilor trebuie să fie secundari.

Dar, să revenim la inițiativa menționată mai sus – cu siguranță, ea va genera efecte benefice și aici nu am în vedere eventuale urmări cu caracter penal. Cel mai bun efect al acestei inițiative va fi creșterea gradului de responsabilitate în rândurile tuturor celor ce activează în ramura construcțiilor. Fie acest efect va fi atins ca urmare a semnalului ce a fost deja transmis, fie a controalelor, care presupunem că se vor efectua puțin diferit ca urmare a adoptării proiectului de lege. Deci, avem o situație inedită când putem spune că un act legislativ poate chiar să genereze efecte până a fi adoptat și până a intra în vigoare.

Dar ce câștigăm noi, cei care și așa punem accentul pe calitate și siguranță, și care nu avem cum să manifestăm mai multă responsabilitate, ea și așa fiind la nivel maxim? Noi vom fi beneficiari indirecți ai acestui proiect de lege – cu cât mai responsabili vor fi alți participanți la piața pe care activăm, cu atât se va îmbunătăți imaginea ramurii. Iar aceasta ne convine nouă, tuturor.

Deci, în final vor avea de câștigat toți – și constructorii, și beneficiarii finali de imobile, și statul.

Viorel Godea, Director general al companiei de construcţii “Lagmar”

Inapoi la arhiva noutaților