[ X ]
Ilan Șor la depunerea mandatului de Primar: „Voi continua să port responsabilitate personală pentru Orhei”
9 Aprilie

Primarul de Orhei, liderul Partidului Politic „Șor”, Ilan Șor, merge în Parlament, în conformitate cu votul alegătorilor din circumscripția uninominală Nr. 18, dar orașul și raionul Orhei vor rămâne localitățile sale de suflet și va continua să ducă evidența tuturor activităților.

Ilan Șor a dat asigurări că deși a obținut fotoliul de deputat, biroul său de lucru rămâne la Orhei, iar oamenii îl vor găsi mai des acolo, decât în Parlament. Într-o scurtă declarație pentru presă, Ilan Șor s-a declarat mulțumit de realizările sale de la Orhei și a dat asigurări că, împreună cu echipa sa, va depune toate eforturile pentru a transpune proiectele sale la nivel național, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat de presă.

Primarul de Orhei Ilan Șor și-a încheiat înainte de termen mandatul, pentru că așa cere legislația în vigoare, având în vedere că a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova, dar va continua să lucreze la Orhei, să reprezinte interesele locuitorilor acestui oraș și a întregii circumscripții Nr 18, care l-au desemnat să-i reprezinte în forul legislativ suprem. „Așa va fi întotdeauna, în acele localități unde noi vom învinge purtăm responsabilitatea atâta timp cât sunt conduse de reprezentanții noștri”, a declarat Ilan Șor.

El a menționat că deși pleacă în Parlament, el și Partidul Șor pe care îl conduce, poartă și în continuare responsabilitatea pentru dezvoltarea Orheiului. „Am fost ales deputat în circumscripția Nr 18, este circumscripția pentru care port răspundere astfel că voi continua activitatea la Orhei, dar cel mai important că Partidul va purta în continuare responsabilitatea pentru administrarea orașului Orhei”, a promis Ilan Șor.

La Orhei vor continua proiectele sociale și infrastructurale pe care Ilan Șor le-a inițiat. „Vom continua proiectele de construcție a drumurilor, dezvoltarea OrheiLand, construcția locuințelor sociale și multe altele. Orașul va continua să se dezvolte, iar Partidul Șor în Parlament va reprezenta interesele cetățenilor”, a menționat liderul formațiunii.

El a declarat că deși va deține mandatul de deputat, se va afla majoritatea timpului la Orhei, la fel ca până acum. „Biroul meu rămâne aici, mă aflu aici, voi fi aici întotdeauna ca deputat care reprezintă această regiune”.

Ilan Șor pleacă în Parlament cu sufletul împăcat pentru că nu doar că a realizat toate promisiunile pe care le-a făcut oamenilor în campania electorală, dar chiar le-a supra-îndeplinit la nivel de 120%. Totuși, politicianul consideră că cea mai mare realizare a sa a fost că a readus încrederea oamenilor în viitor. „Cea mai mare realizare este că am reușit să oferim încredere în viitor, că Moldova se poate dezvolta altfel. Am implementat proiecte infrastructurale, proiecte sociale precum farmaciile și magazinele sociale, capitalul matern, am readus acasă peste 100 de familii în jumătate de an. În domeniul economic am reușit să majorăm de 3 ori bugetul și vom reuși și la nivel național”, a menționat Ilan Șor.

El consideră că Parlamentul Republicii Moldova ar trebui să ia exemplu de la Consiliul municipal Orhei, unde, aleșii locali din toate formațiunile politice s-au unit pentru a lucra în interesele cetățenilor. „Aș vrea ca Parlamentul să ia exemplu de la Consiliul municipal Orhei. Va fi foarte bine pentru cetățeni”.

Fiind rugat de jurnaliști să dezvăluie secretul succesului său, Ilan Șor a menționat că singurul secret este ca funcționarii și politicienii să vorbească mai puțin și să facă mai mult, iar rezultatul nu se va lăsa mult așteptat. „Oamenii văd că atunci când cineva vrea, când le înțelege problemele, iar echipa lucrează și nu doar împrăștie vorbe goale ca în Parlament. Oamenii nu mai vor promisiuni și vorbe frumoase. Campania electorală s-a încheiat. Oamenii vor fapte și văd cine pălăvrăgește și cine lucrează. La Orhei poate fi văzut acest lucru”, a concluzionat Ilan Șor.

Alături de Ilan Șor și viceprimarul de Orhei, Reghina Apostolova merge în Parlament. Cei doi însă au avut grijă să asigure buna funcționare a municipiului. În funcția de primar interimar a fost desemnată Diana Memeț, în prezent viceprimar responsabil pentru managementul aparatului administrativ.Iar funcțiile Reghinei Apostolova vor fi preluate de Cristina Cojocari.

Amintim că după ce a fost ales primar în iunie 2015, Ilan Șor a realizat un șir de proiecte revoluționare la Orhei, iar datorită succesului acestora, la prima participare a formațiunii pe care o conduce – Partidul Politic ȘOR la alegerile parlamentare, a înregistrat un rezultat bun, obținând 7 mandate de deputat. Fracțiunea Partidului Șor a anunțat că în cel mai scurt timp va veni cu un șir de inițiative legislative pentru a spori calitatea vieții și a crește nivelul de dezvoltare economică a Republicii Moldova.

Cristina Pendea


Inapoi la arhiva noutaților