În 2021, în municipiul Orhei va începe construcția, de la zero, a unui nou cartier. Acesta va fi construit în partea vestică a orașului, pe o suprafață totală de 24 de hectare, în apropiere de Zona Economică Liberă. Viitorul cartier al Orheiului va include o zonă rezidențială formată din opt blocuri cu cinci etaje și în jur de 60 de locuințe de tip „TownHouse”, în două nivele, un hypermarket imens, obiective de business, finanțe și social-culturale, transmite CURENTUL.
Proiectul viitorului cartier al orașului a fost prezentat, azi, în cadrul unei conferințe de presă, pe teritoriul unde va fi construit. La eveniment au participat primarul de onoare al Orheiului, Ilan Șor, liderul Partidului „ȘOR”, primarul de Orhei, Pavel Verejanu, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, deputata și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber și deputatul Igor Himici.
Proiectul viitorului cartier al Orheiului a fost prezentat într-o proiecție arhitecturală în format 3D.
Viitorul cartier va fi construit și amenajat conform celor mai moderne tendințe arhitecturale. Zona rezidențială va fi formată din două tipuri de construcții locative – vor fi construite opt blocuri locative moderne în cinci nivele și aproape 60 de locuințe de tipul „TownHouse”, în două nivele. În total vor fi construite peste 60000 m.p. de spațiu locativ. Noul cartier va avea o piață municipală modernă, cu un spațiu comercial de 5200 m.p., cu câteva hale de comerț și alte construcții. Piața va avea o parcare auto cu circa 200 de locuri. Proiectul mai prevede și construcția unui hypermarket imens și circa 450 de locuri de parcare. În viitorul cartier este planificată construirea mai multor oficii de business, sediul unei bănci, obiective de menire social-culturală, centru de educație și creație pentru copii, centru medical și de diagnostică.
Într-o intervenție live, Ilan Șor a declarat că realizarea acestui proiect este o premieră pentru Moldova.
„Aici vor fi construiți peste 60000 de m.p. de spațiu locativ, o parte dintre care va fi oferit tinerilor specialiști prin proiectul local „Locuințe sociale”. Acest proiect este o premieră în ultimii 30 de ani, un exemplu de edificare, nu de distrugere”, a declarat Ilan Șor.
„Constat cu satisfacție că, azi, Partidul „ȘOR” construiește Orheiul, iar mâine – toată țara”, a adăugat Ilan Șor.
Primarul de Orhei, Pavel Verejanu, a menționat că nu există, deocamdată, o denumire a viitorului cartier. În acest sens vor fi organizate audieri publice cu orheienii. Edilul a menționat că construcția viitorului cartier al orașului marchează începutul dezvoltării și mai rapide a Orheiului.
„Am spus întotdeauna că mă mândresc să fiu primarul celui mai frumos și cu perspective oraș din țară. În ultimii cinci ani, orașul Orhei a devenit sinonimul noțiunilor „dezvoltare și prosperare”, „proiecte infrastructurale” și „grijă față de cetățeni”, a declarat primarul Pavel Verejanu.
Primarul a mai declarat că echipa lui Ilan Șor este capabilă să implementeze proiecte majore, în acest sens amintind de „OrheiLand”, construit pe o pârloagă într-un termen-record. Pavel Verejanu a subliniat că administrația de la Orhei este deschisă pentru toți investitorii interesați de proiectul noului cartier al Orheiului.
Deputata Marina Tauber, vicepreședinta Partidului „ȘOR”, a menționat că echipa formațiunii va arăta prin acest proiect de la Orhei cum trebuie să arată o capitală.
„Va fi cel mai modern cartier la care nici Chișinăul nu a visat”, a declarat Marina Tauber, menționând că orașul Orhei va putea pretinde la titulatura de capitală a țării.
Potrivit Marinei Tauber, realizarea proiectului ce vizează construcția noului cartier la Orhei va fi „încă un triumf al lui Ilan Șor și al echipei noastre”.
Deputatul Igor Himici a accentuat că la Orhei se produce o adevărată revoluție infrastructurală, care va fi extinsă la nivel de țară.
„În ultimii 30 de ani așa ceva nu a mai fost, nimeni nu s-a încumetat să construiască de la zero un cartier întreg. În Orhei are loc o revoluție socială și de infrastructură, care va fi extinsă la nivel național”, a declarat Himici.
Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu a dat asigurări că realizarea proiectului va fi sprijinită de autoritățile raionale pentru ca acesta să fie definitivat în termeni restrânși.
Orașul Orhei are o istorie de 466 de ani. În prezent este unul dintre principalele orașe din Republica Moldova, conform potențialului uman, economic și cultural. Orașul Orhei cunoaște o dezvoltare rapidă mai ales după 2015, când la Primăria Orhei a venit echipa reformatoare a lui Ilan Șor. Un raport al Biroului Național de Statistică arată că 2019, raionul Orhei a devenit lider pe țară la ritmurile de dezvoltare economică. Evoluția spectaculoasă se explică, în primul rând, prin dezvoltarea mun. Orhei, unde, în ultimii cinci ani, s-a înregistrat un adevărat boom infrastructural și economic. La nivel de raioane, în Orhei se înregistrează cel mai mare salariul mediu pe economie.