[ X ]
IGSU îndemnă populația să se imunizeze împotriva COVID-19
24 Septembrie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndemnă oamenii să se imunizeze împotriva virusului COVID pentru a opri răspândirea acestuia, transmite CURENTUL.

Șeful IGSU general maior Mihail Harabagiu a menționat că efectivul IGSU este vaccinat împotriva COVID în proporție totală de 82%. Potrivit șefului instituției, motivația efectivului pentru a fi imunizați vine în primul rând din dorința de a servi Republica Moldova, a participa în intervenții de salvare a vieților omenești, iar pentru a nu pune în pericol operațiunile în care este strict necesară implicarea salvatorilor și pompierilor, a fost de datoria angajaților să urmeze cu strictețe cerințele Organizației Mondiale a Sănătății și odată cu apariția vaccinului împotriva COVID să treacă etapele necesare de vaccinare pentru a merge siguri în operațiuni.

În cadrul briefingului a fost lansat și un spot social de încurajare a imunizări cetățenilor, prin care salvatorii, dar și alți membri a societății motivează oamenii să nu aibă frică de vaccinul anti COVID. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează activități de prevenire astfel în localitățile din țară este desfășurată Campania socială cu îndemnul față de persoane de a se vaccina pentru a opri riscurile infectării cu noul tip de coronavirs.

În contextul informării cetățenilor Republicii Moldova, salvatorii difuzează prin intermediul sistemului sonor al autospecialelor de intervenție a mesajelor audio prin care oamenii sunt îndemnați să respecte normele sanitare și să opteze pentru imunizare. Mai mult, salvatorii împart pliante informative localnicilor și le vorbesc despre avantajele vaccinării, dar și riscurile la care sunt supuși în cazul în care nu sunt imunizați.

Pe parcursul săptămânii precedente angajații IGSU au mers în 37 de localități din țară și au împărțit 986 pliante informative, totodată au difuzat peste 350 de mesaje audio despre necesitatea respectării normelor sanitare. În total au fost informate 2432 de persoane despre importanța imunizării, dar și regulile de comportament în pandemie. IGSU va continua susținerea Campaniei de imunizare și va încuraja oamenii să se vaccineze pentru a evita riscurile de infectare cu COVID.

Inapoi la arhiva noutaților