[ X ]
IGSU a lansat campania de prevenire a înecurilor în perioada estivală
30 Iunie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu Inspectoratul General de Poliție a organizat o conferință de presă cu scopul minimalizării cazurilor de înec în rândul populației în perioada estivală, transmite CURENTUL.

Evenimentul a avut loc pe plaja din orașul Vadul lui Vodă. În cadrul conferinței cu recomandări către cetățeni a participat șeful IGSU general–maior Mihail Harabagiu, șef–adjunct al Inspectoratului Naţional de Securitate Publică Alexei Grosu, dar și primarul orașului Vadul lui Vodă, Iurie Onofriiciuc.

În discursurile sale oficialii au vorbit despre necesitatea respectării regulilor de siguranță pe apă care pot salva vieți. Specialiștii din cadrul IGSU au menționat cele mai frecvente riscuri care provoacă incidente pe apă, printre care imprudenţa la scăldat, înotul pe timp de ploaie și furtună, scăldatul în stare de ebrietate, pescuit etc..

Astfel, oficialii s-au adresat de către populația cu îndemnul de a fi foarte prudenți la capitolul bazelor securității vieții în timpul aflării în preajma bazinelor acvatice din țară. După conferință de presă salvatorii IGSU și polițiștii au desfășurat măsurile de informare a persoanelor care în acel moment se aflau pe malul râului Nistru, fiind înmânate pliante informate cu regulile de siguranță pe apă și în preajma bazinelor acvatice.

În același timp, scafandrierii din cadrul Direcției Regionale Căutare Salvare nr.1 din municipiul Chișinău au patrulat apele râului Nistru cu barcă și au difuzat mesajul de prevenire, iar echipele de paramedici din cadrul Serviciului Mobil de Reanimare și Descarcerare au demonstrat manevrele de prim ajutor în cazul unei situații de înec. Cetățenii au fost rugați repetat să evite scăldatul în stare de ebrietate, în locuri necunoscute și neamenajate cu stații de salvare precum și plonjarea în apă curgătoare.

Mai mult, specialiștii IGSU au menționat că scăldatul se permite doar în locuri cunoscute, special amenajate și doar până la geamanduri. Persoanele care nu poseda cunoștințe și deprinderi de înot trebuie să abțină de la plonjat și scăldat. Scăldatul în stare de ebrietate se interzice. De asemenea, potrivit salvatorilor, o atenție deosebită trebuie să fie acordată minorilor, special în perioada vacanței de vară și a caniculei. Maturii sunt îndemnați să ghideze copii de până la 7 ani în apă în locuri special amenajate, să le monitorizeze strict în apă, dar și să nu le permită aflarea de unii singuri pe malurile bazinelor acvatice.

Conform datelor IGSU colectate din subdiviziunile teritoriale, timp de 6 luni ale anului 2021 au fost înregistrate 39 cazuri tragice inclusiv 8 copii.

De la lansarea Campaniei de prevenire a înecurilor desfășurată de IGSU până în prezent în scopul informării populației despre riscurile de înec în zonele limitrofe ale bazinelor acvatice ale râurilor, au fost instruite circa 9000 de persoane. IGSU continuă Campania de prevenire a înecurilor în toate regiunile țării pentru diminuarea incidentelor pe apă.

Inapoi la arhiva noutaților