[ X ]
Igor Dodon: „Stataliștii, care mâine vor câștiga alegerile, vor pune bazele unei noi Moldove”
23 Februarie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, face un apel către toți cetățenii de a merge mâine la vot, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că participarea la scrutin este unica posibilitate de a îmbunătăți situația din țară.

„Stimați cetățeni ai Republicii Moldova,

Se apropie de final o nouă campanie pentru alegerile Parlamentului țării noastre. Cu părere de rău, această campanie a fost una dintre cele mai murdare din toată istoria Republicii Moldova. Doar unele formațiuni politice au încercat, în mod sincer, să-i familiarizeze pe alegători cu programele lor de relansare a țării. Însă, de-a lungul campaniei, reprezentanții multor partide s-au întrecut în defăimarea oponenților politici.

Dar, oricum ar fi fost acest scrutin, la alegerile pentru organul legislativ suprem al țării trebuie să participe fiecare cetățean al Republicii Moldova. Aceasta este unica posibilitate pentru fiecare dintre noi de a îmbunătăți situația din țară, de a-i promova la guvernare pe acei reprezentanți care vor adopta legi în beneficiul cetățenilor, în interesul Moldovei. Dacă în ziua alegerilor nu veți beneficia de dreptul la vot, atunci de toate problemele va trebui să vă învinuiți pe voi înșivă, și nu guvernarea”, menționează Președintele.

De asemene, Președintele țării îndeamă alegătorii să nu participe la încălcări și fărădelegi.

„Noi știm că unii concurenți politici încearcă, prin diferite metode, să vă influențeze votul. Pe unii încearcă să-i cumpere, pe alții – să-i sperie prin demiteri și alte intimidări. Nu vă fie frică de nimeni! Țineți minte că nimeni nu are dreptul să vă ceară să fotografiați buletinul sau să prezentați alte dovezi ale votului dvs. Or, aceasta ar însemna încălcarea dreptului constituțional la vot secret și o infracțiune deosebit de gravă. Nu participați la fărădelegi și nu-i implicați pe alții!

De asemenea, mă adresez către angajații instituțiilor de stat și ai organelor de drept. Cunosc despre intimidările la care sînteți supuși în ajunul alegerilor. Țineți minte despre înalta responsabilitate pe care o presupun activitatea și serviciul dvs.”, mai scrie Igor Dodon.

Președintele țării consideră că „stataliștii, care mâine vor câștiga alegerile, vor pune bazele unei noi Moldove”.

„Consider că scrutinul parlamentar va pune capăt haosului și administrării defectuoase din țara noastră și va duce la crearea unui nou guvern de patrioți și profesioniști. Cred că stataliștii, care mîine vor cîștiga alegerile, vor pune bazele unei noi Moldove, care va fi cu adevărat independentă, înfloritoare, cu o economie dezvoltată și probleme sociale soluționate, deschisă pentru toți partenerii din Vest și din Est.

Țineți minte, fiecare vot este decisiv”, menționează în mesajul său Igor Dodon.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților