Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că, rezoluția votată în Parlamentul European este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta și al abuzurilor guvernării, transmite CURENTUL.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că cetățenii au de suferit în urma luptelor dintre „proeuropeni” cu politicienii europeni.
„Iată de ce aceste partide, după alegeri, trebuie să-și găsească locul în opoziție, iar socialiștii să salveze țara, să promoveze o politică externă echilibrată, prin stabilirea relațiilor bune atât cu Estul, cât și cu Vestul, să refacă relațiile cu Federația Rusă, compromise de actuala guvernare și de dreapta „proeuropeanăˮ doar pentru a câștiga bunăvoința europenilor și sprijinul lor politic. Sper ca, după votul de astăzi din Parlamentul European, cetățenii să se convingă odată în plus că direcția spre Vest este doar o poveste politică de care profită unele partide, iar banii pe care îi primește Moldova deseori nu ajung să fie folosiți în mod real pentru necesitățile societății, dar sunt folosiți în interesul partidelor „proeuropeneˮ”, a precizat șeful statului.
Igor Dodon a scris că, „este regretabil că niciun eurodeputat nu a găsit astăzi de cuviință, la dezbaterea moțiunii, să amintească și de faptul cum Ion Ceban a fost privat, în mod cu totul abuziv și ilegal, de voturile obținute la alegerile din Chișinău, doar cu scopul de a nu i se permite să ajungă primar”.
„Dacă europenii ar fi dat dovadă de o minimă obiectivitate, ei ar fi sancționat, mai întâi de toate, acest derapaj al statului de drept. Ei însă demonstrează că tratează Moldova în funcție de simpatiile politice, în lipsa unei abordări corecte față de toți cetățenii. Important este să declanșăm cât mai curând alegeri parlamentare, să salvam țara de aceste alianțe „proeuropene”, iar la guvernare să vină profesioniști și adevărați patrioți ai țării noastre Republica Moldova”, a conchis Dodon.
Andriana Cheptine