[ X ]
Igor Dodon: Ruperea relațiilor cu „Gazprom” va duce la creșterea tarifelor la energie electrică și gaze pe tot parcursul anului 2025
3 Ianuarie

Ruperea relațiilor Moldovei cu „Gazprom” va duce la creșterea tarifelor la energie electrică și gaze nu doar în următoarele două luni, ci pe tot parcursul anului 2025. Declarația a fost făcută de Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), informează CURENTUL.

 

Politicianul a spus că, „Guvernul spune că trebuie să avem răbdare o lună sau două și situația se va îmbunătăți, dar aceasta nu este adevărat. Ne așteaptă vremuri foarte grele”.

 

„Gafa acestei guvernări, a Maiei Sandu și a lui Recean, aroganța lor în relațiile cu partenerii și jocurile în interesul străinilor, nu al cetățenilor Moldovei, vor face ca în noul an oamenii și agenții economici să plătească tarife și prețuri mai mari.

 

Iar această situație poate fi schimbată doar într-un singur mod – prin schimbarea puterii ca urmare a alegerilor parlamentare”, a conchis socialistul.

 

 

 

 

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Boris Volosatîi, președintele AUR, se implică activ în politică pentru salvarea parcursului european: „Partidele de stânga se mobilizează să ne readucă sub influența Moscovei”
    Politică |
  2. Pe 20 iulie, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești
    Politică |
  3. 1,5 miliarde lei acumulați la buget în doar 5 zile: bilanțul SFS pentru începutul lunii iulie
    Business |
  4. Igor Grosu, la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI: „Oriunde veți merge să vă faceți meseria, să o faceți cu inima”
    Politică |
  5. VIDEO// Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului în Consiliul Cenzurii PAS
    Politică |
  1. Igor Grosu, la ceremonia de absolvire a promoției 2025 a Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI: „Oriunde veți merge să vă faceți meseria, să o faceți cu inima”
    Politică |
  2. Boris Volosatîi, președintele AUR, se implică activ în politică pentru salvarea parcursului european: „Partidele de stânga se mobilizează să ne readucă sub influența Moscovei”
    Politică |
  3. VIDEO// Activiștii Partidului Republican „Inima Moldovei” au „redenumit” Consiliul Audiovizualului în Consiliul Cenzurii PAS
    Politică |
  4. Pe 20 iulie, va avea loc votarea repetată pentru alegerea primarului comunei Boldurești
    Politică |
  5. 1,5 miliarde lei acumulați la buget în doar 5 zile: bilanțul SFS pentru începutul lunii iulie
    Business |