Republica noastră e încă tânără și vor veni acele timpuri când vom putea să ne mândrim cu ea din toată inima, vom avea ce să lăsăm moștenire copiilor și nepoților. Moldova a avut trecut glorios, Moldova are și viitor. Important e să o protejăm și să o iubim. Aceste declarații au fost făcute de Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), ex-Președinte al țării, cu ocazia a 31 de ani de la adoptarea de către Legislativ a Declarației de Suveranitate, informează CURENTUL.
„Suveranitatea Republicii Moldova este condiţia firească şi necesară a existenţei statalităţii Moldovei. Anume această afirmație stă la începutul Declarației de Suveranitate, care a fost aprobată de legislativ acum 31 de ani, pe 23 iunie 1990. Pe atunci, în 1990, țara noastră încă se numea Republica Sovietică Socialistă Moldova, iar formulările din declarație erau foarte democratice și foarte patriotice. Legiuitorii care au stat la temelia Moldovei moderne ne-au transmis să respectăm următorul principiu al statalității și suveranității:
„Nici o parte a poporului, nici un grup de cetăţeni, nici un partid politic sau o organizaţie obştească, nici o altă formaţiune, nici o persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita suveranitatea”.
Ce concluzii tragem din acea Declarație? Că nimeni luat în parte, mai ales niciun demnitar sau vreo categorie socială sau politică, oricât de influentă ar fi pe moment, nu poate pretinde că reprezintă țara și voința întregului popor. De asemenea, nimeni și niciodată nu este și nu va fi în drept să pună în discuție suveranitatea, integritatea și independența Republicii Moldova. Statul nostru nu poate fi cedat sub nicio formă, el nu poate fi subordonat sau anexat teritorial, poporul nu poate fi transformat identitar, iar trădarea țării în interese străine, ca și acceptarea benevolă a unui control străin constituie o crimă împotriva poporului”, a declarat Dodon, în mesajul său.
Adresându-se cetățenilor, el a menționat: „Noi cu toții ne-am convins în aceste trei decenii că nu este deloc simplu să păstrăm și să edificăm o țară, ne-am convins cât de greu e să construiești practic de la zero un stat democratic și de drept, în care toată lumea să se simtă confortabil și să se bucure de o viață decentă. De la 1990 încoace, societatea moldovenească a trecut prin prea multe perioade dificile, prin schimbări importante și nu de fiecare dată bine gândite, și din păcate, am trecut prin destule experimente sociale și economice nereușite. Noi am obținut suveranitatea, dar nu am avut și rețeta eficientă de a gestiona o țară. De aceea bucuria independenței a fost mereu însoțită și de amarul greutăților. Iar unii sfătuitori din străinătate au avut planurile lor în raport cu țara noastră, în interesele lor, nu ale moldovenilor.”
„În aceste trei decenii și ceva s-a schimbat profund viața fiecăruia dintre noi, au crescut noi generații și zeci de mii de oameni nu s-au putut adapta vieții în noile condiții ale capitalismului sălbatic sau ale liberalismului iresponsabil și risipitor. Dar eu cred și sunt ferm convins că greutățile prin care am trecut nu trebuie să ne descurajeze. Suntem abia la început de drum și sper că lecțiile celor trei decenii ne vor ajuta să evităm marile greșeli de acum încolo. Să ne gândim că în lume există doar vreo 200 de state, iar mii și mii de popoare și etnii sunt lipsite de propria statalitate, sunt lipsite de un teritoriu pe care să îl dețină în mod suveran. Deci, dragi moldoveni, noi suntem privilegiați în această privință. Să ne bucurăm că poporul moldovenesc are propriul stat, are Patria și Țara sa – Republica Moldova – și, în pofida tuturor relelelor care s-au abătut asupra noastră, haideți să prețuim suveranitatea și haideți să fim tari în protejarea statalității noastre”, a mai spus politicianul.
Dodon a remarcat că a spus și va repeta mereu: „Dorința mea, rugămintea mea către fiecare dintre voi este să nu cedăm, să nu renunțăm la propria țară, să nu încetăm să trăim, să muncim și să visăm la un viitor mai bun în Moldova și pentru Moldova. Republica noastră e încă tânără și vor veni acele timpuri când vom putea să ne mândrim cu ea din toată inima, vom avea ce să lăsăm moștenire copiilor și nepoților. Moldova a avut trecut glorios, Moldova are și viitor. Important e să o protejăm și să o iubim”.
Cristina Gurez