[ X ]
Igor Dodon, după ședința CSS: „S-au discutat 4 subiecte și s-au luat unele decizii pe marginea acestora”
11 Iunie

La ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS) au fost incluse 4 subiecte pe ordinea de zi. După ședință, Președintele țării, Igor Dodon, a spus, în cadrul unor declarații de presă, ce decizii au fost luate, transmite CURENTUL.

„Constat că persoanele care, din oficiu, sunt obligate să participe la ședință nu s-au prezentat. Este vorba despre Procurorul General și Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei”, a spus Igor Dodon.

La ședință s-a discutat despre investigarea fraudei bancare și publicarea Raportului Kroll II, distrugerea probelor infracțiunii comise și scoaterea banilor din țară, deciziile emise de Curtea Constituțională și blocajul Administrației Publice Centrale.

„Cu privire la investigarea fraudei bancare și publicarea Raportului Kroll II, CSS cere PG și BNM să prezintă Comisiei raportul Kroll II. Guvernul și Parlamentul, împreună cu Comisia pentru investigarea fraudei bancare- să se adreseze direct către Kroll, pentru a cere să fie prezentate detaliile despre investigațiile făcute, iar CSS să se adreseze comunităților internaționale cu solicitarea de a se implica în proces.

Cu privire la al doilea subiect, CSS a decis: În țară sunt două instituții care urmăresc informația despre transferurile bancare. Solicităm BNM și Serviciului spălare a banilor din cadrul Guvernului să informeze CSS zilnic despre fluxurile mijloacelor financiare scoase din țară de la 1 ianuarie 2019. Atenționăm organele de investigație și anchetă despre responsabilitatea de a nu distruge probele pe marginea fraudei bancare”, a spus Igor Dodon.

Cât privește subiectele 2 și 3, Igor Dodon a menționat că CSS a luat act de deciziile CC și le califică ca fiind arbitrare și contrare Constituției.

„Am constatat că decretul semnat de domnul Filip privind dizolvarea Parlamentului și stabilirii datei alegerilor parlamentare anticipate nu corespunde normei constituționale și am semnat decret de anulare a acestor decizii. Cât privește blocajul APC, facem apel către toate instituțiile de stat să nu împiedice funcționalitatea legală a noului Guvern ales”, a mai spus Igor Dodon.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților