[ X ]
Iată veniturile totale ale CNAM pentru 2019
12 Ianuarie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină a acumulat, în anul 2019, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (FAOAM) venituri de peste 7 miliarde 636 de milioane de lei. Acumulările respective au depăşit cu aproape 759 de milioane de lei sau cu 11% suma înregistrată în 2018.

Principala sursă de venituri a fost reprezentată de contribuţiile procentuale din salariu şi din alte recompense, în volum de peste 4 miliarde 645 de milioane de lei, după care urmează transferurile din bugetul de stat, cu aproape 2 miliarde 814 milioane de lei. Primele de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă au atins cifra de 123 de milioane de lei, iar alte venituri au însumat cca 55 de milioane.

Totodată, cheltuielile din FAOAM în anul 2019 au constituit cca 7 miliarde 490 de milioane de lei, în creştere cu peste 775 de milioane sau cu 11,6% faţă de 2018. Transferurile efectuate din fondul de bază pentru serviciile prestate de instituţiile medicale contractate au fost în jur de 7 miliarde 334 de milioane de lei, cu peste 747 de milioane sau cu 11,3% mai mult faţă de 2018.

Inapoi la arhiva noutaților