[ X ]
Iată cum caracterizează liderii de partid sărbătoarea „Limba noastră”!
31 August

Cu ocazia sărbătorii naţionale „Limba noastră”, mai mulți lideri de partid au postat pe paginile sale oficiale felicitări prin care au îndemnat cetățenii să vorbească corect limba de stat, informează CURENTUL.

Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, a declarat că nu există nimic mai de preț pentru un popor, decât graiul matern.

„Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu, ca o supremă recunoaştere a datoriei faţă de patria cuvintelor noastre dintâi şi din totdeauna – spațiul românesc. Nu există nimic mai de preț pentru un popor, decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam și suflarea în care se contopește sufletul român. Vă îndemn să continuați să vorbiți, să gândiți, să iubiți și să luptați pentru Limba Română, cea mai dulce și mai frumoasă Limbă de pe pământ, pentru că este a noastră!”, a punctat Ghimpu.

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc a menționat că, ziua de 31 august ne aminteşte an de an că istoria moldovenilor s-a scris în aceeaşi limbă, limba română.

„Să privim spre viitor fără să ne pierdem însă autenticitatea noastră națională. Într-o lume în care suntem din ce în ce mai conectaţi la valorile universale, evoluţia fiecăruia dintre noi şi modernizarea ţării noastre nu trebuie să umbrească simbolurile care ne-au definit istoria și ne reprezintă ca popor. Ziua de 31 august ne aminteşte, an de an, că istoria moldovenilor s-a scris în aceeaşi limbă, limba română. Avem datoria să celebrăm tezaurul culturii noastre și să transmitem mai departe această moştenire. La mulţi ani, de ziua limbii noastre naţionale!”, a scris Plahotniuc.

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Viorel Cibotari consideră că limba maternă este cea care ne uneşte.

„Limba maternă este cea care ne uneşte, ne defineşte identitatea şi este moştenirea cea mai de preţ pe care o putem lăsa urmaşilor noştri. Este pilonul cel mai important pentru consolidarea unei societăţi puternice, unite şi conştiente. „Limba română este patria mea”, spunea Nichita Stănescu. Să fim demni de această patrie!”, a scris Cibotaru.

 Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților