[ X ]
Iată ce a reușit să realizeze Serviciul Vamal în 2020!
16 Decembrie

Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja, a făcut totalurile realizărilor instituției pe care o conduce în 2020, transmite CURENTUL.

Potrivit lui, în acest an au fost pornite lucrările de reconstrucție și modernizare la posturile vamale Leușeni și Giurgiulești în cadrul unui proiect major de investiții, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Guvernul Republicii Moldova.

„În scurt timp, urmează să înceapă lucrările și la postul vamal Sculeni. Fondurile au fost alocate pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, construirea pavilioanelor de control vamal, majorarea numărului pistelor de control etc.”, spune Sergiu Burduja.

De asemenea, în anul 2020, Serviciul Vamal a finalizat implementarea Proiectului de asistență tehnică cu privire la modernizarea Sistemului Operațional Asycuda World.

„Acesta reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură informațională internă, iar, odată cu finalizarea tuturor ajustărilor, va deveni posibilă modernizarea întregului sistem informațional din gestiune”, a mai spus Sergiu Burduja.

Totodată, au fost implementate alte trei proiecte:

„…instituția a reușit să implementeze cu sprijinul Programului USAID Reforme Structurale în Moldova trei proiecte: Punctul de informare pentru comerț extern (parte integrantă a Centrului Unic de Apel), Portalul de Informații Comerciale și noua pagină web a Serviciului Vamal. Toate aceste proiecte sunt menite să îmbunătățească calitatea serviciilor prestate de instituție și să faciliteze comerțul internațional”, a mai punctat Sergiu Burduja în cadrul unui interviu pentru tribuna.md.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților