[ X ]
Iată care va fi prima inițiativă a socialiștilor, dacă preiau guvernarea!
29 Ianuarie

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), imediat ce va prelua guvernarea, va iniția procedura de modificare a Constituției pentru trecere la forma prezidențială de guvernare, transmite CURENTUL.

Despre aceasta au anunțat astăzi în cadrul unei conferințe de presă.

Secretarul ideologic al partidului, Ion Ceban, a spus că, de la alegerea Președintelui țării, guvernarea și opoziția au blocat activitatea acestuia.

„În 2016 am ales direct Președintele. De atunci, guvernarea și opoziția au făcut front comun împotriva șefului țării. Am asistat la numeroase acțiuni împotriva Președintelui. Am fost martori a încercării disperate a guvernării de a diminua rolul șefului statului. Guvernarea a făcut tot posibilul pentru ca șeful statului să fie blocat”, a spus Ion Ceban.

Secretarul executiv al partidului, Vlad Bătrîncea, a menționat că prima inițiativă legislativă a socialiștilor după parlamentare va fi modificarea Constituției. „După 24 februarie, una dintre primele inițiative va fi inițierea procedurii de modificare a Constituției ca R. Moldova să devină un stat prezidențial. Va exista astfel stabilitatea actului de guvernare. Credem că Președintele trebuie să numească Procurorul General, directorul SIS, corpul judecătoresc și va răspunde în fața cetățenilor despre acțiunile statului”, a spus Vlad Bătrîncea.

La rândul său, deputatul socialist, Bogdan Țîrdea, a spus că „în toată lumea și statele aflate în tranziție, oligarhii se tem de sistemul prezidențial”.

„Din acest motiv Președintele a fost lipsit de unele prerogative. Statul prezidențial are mai multe avantaje: responsabilitate socială, stabilitate politică, rapiditatea soluționării problemelor, posibilitatea rapidă de atragere a investițiilor, combaterea corupției. Suntem siguri că după ce vom prelua guvernarea fărădelegile acestea vor fi eliminate”, a spus Bogdan Țîrdea.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților