[ X ]
Iată care sunt cele mai frecvente încălcări a drepturilor consumatorilor din domeniul alimentar!
29 Noiembrie

În Republica Moldova cazurile de încălcare a drepturilor consumatorilor în domeniul alimentar sunt foarte frecvente. Mai mult de 1/3 din acestea se referă la etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare din partea agenților economici, informează CURENTUL.

La aceste concluzii s-a ajuns astăzi în cadrul unui Club de presă, organizat de Fundaţia Est-Europeană în Moldova, unde s-au analizat problemele ce țin de etichetarea necorespunzătoare a produselor, îndeosebi a celor alimentare și ușor alterabile.

Viorel Pîrvan, directorul Centrului de Asistență a Consumatorului din Republica Moldova a accentuat cele mai frecvente încălcări comise de către agenții economici. „Cele mai dese probleme cu care au apelat la noi consumatorii de ordin alimentar, în special problemele de etichetare. Jumătate din acestea se referă la lipsa termenului de valabilitatea a termenului, problemele cu pondere mai mică se referă la date calendaristice lipite pe suprafața produselor. Cel mai frecvente încălcări pe etichetele conțin denumiri greșite în textul produsului”, a adăugat acesta.

Toate acestea sunt cazuri depistate de către APC, astfel, cele mai multe plângeri din partea consumatorilor sunt: lipsa termenului de valabilitate, greșeli în denumirea produsului, data producerii și data limită de consum lipsă, produse neetichetate, lipsește orice informație ce ține de componența acestuia, informație incompletă toate acestea având scopul de a duce în eroare consumatorul.

De asemenea în cadrul conferinței organizatorii au oferit câteva sfaturi tuturor consumatorilor:

1. Procurați produse numai în locuri autorizate;

2. Citiți atent eticheta pentru a vă documenta privitor calitatea și conținutul produsului;

3. Fiți atenți la alergii alimentari și la auditivi, pentru a minimaliza eventualele riscuri;

4. La produsele cu un grad sporit de alterare, în aspect microbiologic, termenul de valabilitate se înscrie astfel: „expiră la… “, cu mențiunea zilei, lunii, anului și orei;

5. Verificați ambalajul să fie curat sigilat și nedeteriorat. Nu vă lăsați influențați de informația publicitară de pe ambalaj, deoarece poate fi înșelătoare. Un ambalaj mai atrăgător și mai voluminos nu neapărat conține un produs mai calitativ sau o cantitate mai mare;

6. Produsele trebuie să se păstreze conform indicațiile înscrise de producător pe ambalajul produsului;

7. Nu cumpărați produsele pentru care aveți suspiciuni privind calitatea și modul de informare prin etichetare;

8. Nu procurați produse neetichetate;

9. Refuzați produsele care prezintă data durabilității minimale, data limită de consum modificată depășită ștearsă sau pe care nu este înscrisă una din aceste date.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților