[ X ]
Iată care este poziția CEC referitor la proiectul privind drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă!
14 August

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat, astăzi, în ședință, avizul asupra proiectului de lege nr. 217 din 26 iunie 2018 pentru modificarea și completarea unor acte legislative (drepturile speciale ale alegătorilor din diasporă), informează CURENTUL.

Secretarul CEC, Veaceslav Agrigoroae, a precizat că proiectul de lege prevede modificarea Codului Electoral cu o definiție nouă „alegător în diasporă”, extinderea numărului de acte cu care se poate participa la alegeri în afara RM, oferirea posibilității alegătorilor din diaspora de a vota 2 zile consecutive, permanentizarea secțiilor de votare pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare ale RM, stabilirea unor noi criterii pentru constituirea secțiilor de votare peste hotare, dar și alte aspecte.

„Astfel, proiectul avizului în cauză a fost examinat la ultima ședință a CEC, în mare parte, propunerile care au fost făcute de colegi au fost acceptate și se regăsesc în proiect. Acest aviz nu este nici pozitiv și nici negativ, a fost elaborat în limitele competențelor instituționale și au fost scoase în evidență doar câteva aspecte tehnice și necesitatea instituirii unui mecanism de control eficace și legal. CEC, și în continuare, salută orice inițiativă care vine în îmbunătățirea condițiilor de vot a tuturor cetățenilor RM, atât peste hotare, cât și pe teritoriu RM”, a punctat Agrigoroae.

De menționat că, „pentru” au votat 4 și s-a abținut un membru CEC, respectiv hotărârea nu a întrunit numărul necesar de voturi și nu este adoptată.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților