Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre urmare a examinării sesizării depusă de deputatul Dan Perciun cu privire la articolul 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, menționând că, acesta contravine articolelor 43 și 47 din Constituție, deoarece nu precizează că salariul minim net nu poate fi mai mic decât nivelul minimului de existență pentru persoanele apte de muncă. Sesizarea a fost admisă parțial, informează CURENTUL.
Curtea a recunoscut constituțional articolul 3 alin. (4) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim, în măsura în care cuantumul salariului minim asigură minimul de existență, inclusiv necesitățile social-culturale ale salariatului.
De asemenea, Curtea a declarat neconstituțională Hotărârea Guvernului nr. 550 din 9 iulie 2014 privind stabilirea cuantumului salariului minim pe ţară – salariul minim fiind de 1 000 lei.
„Curtea constată că, cuantumul salariului minim în întreaga țară (1 000 de lei lunar) este mai mic decât minimul de existență al persoanei apte de muncă, calculat de Biroul Național de Statistică pentru semestrul II din anul 2021 (2 344 de lei lunar). Astfel, deși mecanismul de calculare a salariului minim pe țară obligă Guvernul să aibă în vedere, la reexaminarea salariului minim în întreaga țară, mărimea valorică a minimului de existență, Curtea a observat că, în acest caz, această obligație a fost încălcată” – e menționat în analiza instituției.
Curtea a stabilit că efectele prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 1 august 2022. În cazul în care Guvernul nu va stabili cuantumul salariului minim pe ţară în conformitate cu raționamentele expuse în prezenta hotărâre până la data de 1 august 2022, cuantumul salariului minim în întreaga țară va fi similar cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real, stabilit conform punctului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010.
Curtea a declarat inadmisibilă sesizarea în partea referitoare la controlul constituționalității articolului 3 alin. (2) din Legea nr. 1432 din 28 decembrie 2000 privind modul de stabilire și reexaminare a salariului minim, a articolului 27 alin. (2) din Legea nr. 270 din 23 noiembrie 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a Hotărârii Guvernului nr. 165 din 9 martie 2010 cu privire la cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real.
Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.