Membrii Cabinetului de miniștri au aprobat repartizarea din bugetul de stat a mijloacelor financiare în sumă de 207.754.200 lei pentru acordarea premiului anual. Premiul va fi acordat pentru rezultatele activității în anul 2021 și va fi repartizat personalului din unităţile bugetare. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului.
Potrivit documentului, pentru autoritățile publice centrale vor fi redistribuite mijloace financiare în sumă de 93.273.700 lei, iar către bugetele locale vor fi efectuate transferuri în sumă de 114.480.500 lei. Mijloacele financiare urmează să fie alocate sub formă de transferuri cu destinație specială.
Proiectul a fost elaborat în conformitate cu prevederile art.3, lit. f) din Legea bugetului de stat pentru anul 2022 nr. 205/2021, care autorizează Guvernul să repartizeze autorităților publice centrale și locale, alocații în vederea asigurării prevederilor cadrului normativ privind salarizarea în sectorul bugetar, inclusiv pentru acordarea premiului anual pentru rezultatele activității în anul 2021. În acest sens, în bugetul de stat pentru anul curent au fost aprobate alocații în valoare de 592 milioane lei.